BASARABII

Conducători recunoscuţi din vechime

de poporul nostru (2)

 

Cine să fie Negru-Vodă?

(Despre acest subiect, citiţi şi pagina PĂRERI)

 

          Istoricii au în cazul legendarului Negru-Vodă o lipsă de informaţii şi totodată o abundenţă de ipoteze. În aceste ipoteze, regula folosită este următoarea: se încearcă a se suplini lipsa informaţiilor, analizându-se contextul istoric al perioadei când Negru-Vodă a fost identificat într-o anumită zonă a ţării, şi, pe cale logică, se pun datele în acord. Dacă unele date nu concordă  cu contextul istoric al întregului spaţiului românesc (şi aici este greşeala), atunci se vehiculează ideea că aceste date sunt eronate şi se „potrivesc” în consecinţă.

Tradiţia istorică a Ţării Româneşti leagă pe Negru Vodă de anihilarea autonomiei Făgăraşului în 1291 loc „de unde şi-a mutat scaunul”. Dar anul 1291 este prelucrat conform regulii amintită mai sus şi el „este dat, forţat, înainte”, conform „unei păreri” (A se vedea PARERI) că „s-a greşit o inscripţie la rescriere”. Acest „personaj a cărui identitate reală e necunoscută” este însă un Basarab. De ce se elimină ideea apartenenţei lui Negru Vodă la marea familie a Basarabilor, ba chiar la existenţa lui reală? Noi credem că din cauza superficialităţii cu care a fost tratată „confuzia de la Tismana” pe care o vom dezbate mai jos.

Să specificăm doar că, aşa cum vom vedea, marele istoric Nicolae Iorga „a dat soluţia” enigmaticei adăugări a cuvântului „Negru” alături de voievozii ce preced pe Basarab I, dar acestui lucru nu i s-a dat importanţă. 

Dacă i se dădea, acum în istorie ar fi linişte şi s-ar vorbi fără polemici de Negru-Vodă de la Câmpulung, de Radu Negru de la Tismana şi despre stră, strămoşul său Negru-Vodă, un predecesor trăind în jurul controversatului an 1215.

 

Temeliile de sub Mănăstirea Tismana

           

Teritoriul dintre Strehaia, Severin şi Haţeg din care făcea parte şi Tismana  trebuia să fi fost condus, după anul 1200, de mai mulţi „vlădici locali” (în zona noastră "vlădică" are sensul de domn) , acei „majores terrae” din neamul Basarab pomeniţi de Diploma Ioaniţilor din 1247. De ce?

Este exact momentul în care se presupune că unul din aceşti Basarabi începe construcţia bisericii de la Tismana, acel lăcaş dinaintea venirii lui Nicodim! Să ne aducem aminte că Paisie, patriarhul  Ierusalimului,  încă de la 3 iulie 1638 afirma  că Tismana  fusese fundată "de mult, ca de 400 de ani". Cam prin anii 1200 deci!

Tot din perioada aceea este estimată a data şi temelia veche, descoperită la restaurările recente, sub Mănăstirea Tismana iar dacă aceste săpături ar fi fost făcute mai demult, nu era nevoie de improvizaţii. Nu printr-un „mutat de scaun” sau „descălecat” la zori de zi, s-a întemeiat Ţara Românească, ci printr-un proces îndelungat şi foarte complicat, în timpuri arhipline de evenimente.

 Şi tot pe atunci „între anii 1230-1235, ungurii cuceriseră de la români Mehedinţul, cel mult cu o fâşie mărginaşă  a Gorjului şi a Doljului (zona de la Costenii de Tismana la Topolniţa  n.n.) înfiinţând un Banat al Severinului” (Haşdeu, Negru-Vodă, LXXI). Eveniment care, presupunem, ori pusese capăt iniţiativei de la Tismana, ori o continuase într-un moment de bune relaţii cu Litovoi.

Dar întâi trebuie pusă întrebarea: cine să fie acest Basarab care începuse temeliile Tismanei?

Acest Basarab ar putea fi Negru Vodă ce ctitorise Câmpulungul "în anul de la Adam 6723", adică 1215 (sau 1214, daca evenimentul avusese loc între 1 septembrie si 31 decembrie, după cum remarcă istoricul Djuvara) dacă nu s-ar acredita ideea că inscripţia de la Câmpulung este greşită!

Dacă Negru-Vodă e acelaşi cu cel de la Câmpulung, corecţia în 1291, a anului 1215, ar trebui să fie anul 1231, la un an de când ungurii înfiinţează acest Banat al Severinului iar Negru-Vodă abandonează forţat Tismana  pentru „a descăleca” la Câmpulung.

Dacă Negru-Vodă nu e acelaşi cu cel de la Câmpulung, înseamnă că el este un cneaz ce precede pe Litovoi şi din acelaşi neam al Basarabilor. Poate e vorba de Bălu, vlădică (cneaz) puternic în zona Izverna, Ponoare, Baia, Brebina, a cărui putere i-o dădea arama adusă de la minele din Bratilovo şi din care prelucra o parte, sub dealul Tihomirului (Ion Conea). Bălu avea putere dar şi gânduri mari de întemeiere a unui cnezat care să unească toţi valahii. De accea, poate el era acel Negru-Vodă căruia poporul îi reţinu-se doar supranumele, legat de gândul tuturor vlahilor de a-şi întemeia o ţară a lor şi având în frunte un viteaz în stare să se lupte ca zmeul cel NEGRU contra "balaurilor" ce ne ameninţau din toate părţile.

            Acest Negru-Vodă, spune legenda, îşi luase numele de la vulturii negrii din Sohodol şi se certase cu Litovoi, tânăr fără minte, ce nu voia cu nici un chip să plece cu el ca să facă ţară mare şi el mare domn.

„Fii tu cu domnia ta,

Eu cu ciobănia mea!”

            Şi nu trecu multă vreme şi lui Litovoi îi veni mintea la cap, el însuşi ajungând mare cneaz, continuă povestea.

           

Răsfoind documentele vremii legenda nu e departe de adevăr!

            O răsturnare radicală a echilibrului de forţe se produsese în Balcani. Asăneştii creaseră, la sud de Dunăre, al doilea imperiu bulgar (1186-1394) iar hegemonia bizantină fusese distrusă. Dar a patra cruciadă, iniţiată în anul 1202 de către papa Inocenţiu al III-lea (1198-1216) sfârşită prin prădarea Constantinopolului în 1204, înspăimântă însă ţarii bulgari prin cruzimea cruciaţilor şi spurcarea scaunului imperial de către prostituate bete.

            În aprilie 1205, la numai un an de la întemeierea Imperiului latin al Constantinopolului (1204-1261) armatele ţarului bulgar Ioniţă Caloianul măcelăriră trupele primului împărat latin al Constantinopolului, Baudauin întâiul. Ioniţă îl prinse pe acesta prizonier şi-l închise într-un turn  unde Baudauin şi muri. Dar Ioniţă nu se opri aici. În anul 1207 ucise în luptă şi pe conducătorul cruciaţilor Boniface de Montferrat.

            Şi totuşi Ioniţă Caloianul primise coroana din mâinile papei Inocenţiu al III-lea!

Neamul „Băsărăbeştilor” de la nord de Dunăre îşi dădură seama că era momentul prielnic pentru acţiuni diplomatice având scop şi o mişcare întemeietoare. Dar nu ştim încă pe cine se bizuia în acţiunea lui, acest legendar cneaz, Negru-Vodă.

S-ar crede că pe misionarii dominicani care pornind din noua cetate a Severinului, „predicau în mijlocul Românilor din judeţele oltene” cum spune N. Iorga. Am înţelege atunci că, ei puseseră banii pentru temelia de piatră şi tot ei aduseseră aici cărămizi romane din cetatea Severinului. Să se fi aliat Basarabii cu „misionarii ungureşti”? S-ar părea că misionarii sunt confirmaţi prin documente, după tentativa lui Negru-Vodă de a face biserica Tismanei.

Mai degrabă, Basarabii îşi alegeau strategiile conform situaţiei create în Oltenia datorată teatrului de lupte deschis la sud de Dunăre de asăneşti, ţarii bulgari. Sub imperiul lor puternic, aceştia pendulau între Bizanţ şi Roma şi centrul de interes al Europei se mutase aici. Exact în vremea aceea, papa Grigore al IX-lea îl convinge pe regele Ungariei Bela al IV-lea să pornească cruciadă asupra lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241) al cărui teritoriu era „infectat de eretici” şi ajuta „schismaticii”.

Ţarul bulgar scăpă însă prin acţiuni diplomatice (să fi ocupat temporar teritoriul Basarabilor şi acum îl ceda regelui maghiar?) iar cruciada nu mai fu pusă în practică.

Tot ce e sigur, este că regele Bela se alese cu ceva. Puse stăpânire pe zona Tismana – Severin iar „schismaticul” Negru-Vodă, fu nevoit să plece în anul 1230 din acest nou „Banat al Severinului” sau poate fu ucis.

Acţiunile lui Negru-Vodă avură însă mare răsunet în rândul vlahilor şi aşa intră el în legendă.

O lecţie pentru tânărul Litovoi, care scurt timp îşi întări cnezatul său, numit de unguri Ţara Lytua şi avu chiar puterea să ţină piept mongolilor conform cronicii ruse Voskresenskaia. Ba chiar şi cronica persanului Ulah al Raşid-ed-Din evidenţiază pe acest „Bezeramban” din Ţara „Ilaout”.

Posibil că Litovoi chiar fu încurajat de regii unguri să-şi întărească cnezatul. De la est plutea ameninţarea hoardelor tătare şi nu era exclus, la aşa pericol, chiar un pact de colaborare cu ungurii.

Am putea merge mai departe. Aceea cetate legendară „Tismeana” din tis şi sigă, ar fi putut fi întărită pe timpul acestui „Banat al Severinului” cu ziduri. 

Este o ipoteză în premieră absolută. În cartea „Tismana – vatră străbună” autorii, care au fost de faţă la sondajele arheologice, afirmă că s-a găsit o construcţie „de plan trilobat”. Noi n-am  fost de faţă, dar lucrătorii care au săpat sub mănăstire ne-au relatat că „biserica aia, n-avea altar”! şi tot săpând „au dat de un om mare”, spre peşteră, dar l-au acoperit că „le-a fost silă”.

Nu este deci exclus, ca pe timpul „Banatului Severinului”, Litovoi să fi fost în relaţii bune cu ungurii.

În orice caz, din lupta contra tătarilor, Litovoi se alese cu recunoaşterea regilor unguri ce introduseră celebra frază „afară de teritoriul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm olaţilor aşa cum l-au stăpânit aceştia şi până acum” în Diploma Cavalerilor Ioaniţi de la 1247.

 

            Să revenim acum la Mănăstirea Tismana.

In sens strict, numele ”Radu Voievod Negru” de pe lespedea nouă de pe mormântul lui Nicodim de la Tismana este o eroare. (Deşi este luat după pomelnicul vechi al mănăstirii.) Acest personaj enigmatic scris pe lespede, Radu V(oie)v(od) Negru, de care vorbeau călugării că e primul ctitor de la Tismana nu este un personaj real.

Radu V(oie)v(od)  scris simplu, este Radu I domnitor între 1377 - 1383 (fiul lui Nicolae – Alexandru) care a sfinţit biserica construită de Nicodim.

Dacă se adaugă Negru, aşa cum scrie pe mormântul lui Nicodim de la Tismana, aceasta este o asociere de nume! Fiindcă s-a adăugat „Negru” în amintirea acelui Negru-Vodă care cu adevărat începuse primul construcţia bisericii de pe Valea Tismanei!

Nicolae Iorga găseşte aceeaşi explicaţie la Argeş: „Radu, fiul lui Vladislav, avu insă o grijă deosebită pentru biserică, şi numele lui, pe langă care s’a adus acela al Negrului-Vodă, fiindcă biserica era foarte veche, e în strânsa legătură cu aceasta biserica” (N. Iorga „Istoria Bisericii Româneşti”.)

 

Această adăugare de nume făcuse deja polemici între cărturari, chiar la distanţă de două secole de la întemeierea Tării Româneşti. Confuzia s-a adâncit şi mai mult când primii Basarabi cu acţiuni şi intenţii întemeietoare, întră  toţi, în tradiţia populară ca un singur personaj: Radu Negru Vodă.

Nu e singura încurcătură de pe mormântul lui Nicodim. Şi localizarea moaştelor sfântului „în ţara Slavoniei, în mitropolia din Munte Negru” e ciudată!

De remarcat că toţi cei care au citit lespedea nouă, de la  7 iulie 1843, de pe mormântul lui Nicodim, le-a fost indusă părerea greşită că Radu I = Negru Vodă, inclusiv lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (născut în 1838), Calistrat Hogaş (n 1848),  George Coşbuc sau Alexandru Ştefulescu, ale căror relatări de la Tismana, le-au folosit şi le mai folosesc mulţi.

Pentru aceştia, Radu I  şi Negru-Vodă trăind în două secole diferite, devin un personaj unic.

Nu însă şi pentru un mare istoric cum era N. Iorga care precizează scopul adăugirii sintagmei „Negru”, pentru că, spune el, ACESTA ERA ADĂUGAT DIN CAUZA VECHIMII BISERICII.

Explicaţia altor istorici este următoarea: „Radu I fiind trecut în pomelnicele primelor mănăstiri româneşti şi pierzându-se amintirea înaintaşilor săi, călugării şi-au zis că acela care e primul în pomelnic trebuie să fi fost şi primul voievod al ţării, adică Negru Vodă.”

În primul rând aceştia au învinuit călugării Tismanei şi de aceea cercetările noastre s-au îndreptat aici. Le spunem că, nu Radu I este trecut primul în pomelnicul Tismanei ci tatăl său!

Asocierea celor două personaje diferite în unul singur este deci rezultatul încercării călugărilor de a atrage atenţia asupra faptului că bisericii Tismanei i se pusese temelia cu mult înainte de venirea lui Nicodim şi RUGĂM PE TOŢI CEI CARE VOR SCRIE DESPRE MĂNĂSTIREA TISMANA, SĂ ŢINĂ SEAMA DE ACEST LUCRU!

Tismana este mult mai veche iar această tendinţă de „aducere la zi” a documentelor prin „prelucrarea” lor se observă şi în încercarea lui Ştefan Ieromonahul de a pune de acord istoria cu tradiţia folclorică, încercând să identifice şi domnitorii. Această încercare, făcută probabil şi de alţii înaintea lui, duce la o pleiadă de inadvertenţe care au adus grave prejudicii istoricului Tismanei.

El afirmă că „nu iaste acum cea dintâi care s-a făcut” dar aduce prima biserică făcută cu două secole mai înainte, şi de care probabil auzise, în vremuri  apropiate adăugând „prin strădania sfântului (Nicodim)”. Sugerând că biserica lui Nicodim ca şi Mănăstirea Cozia au fost dărâmate şi „iarăşi s-au prefăcut de iznoavă la loc”.

Ori se ştie bine că biserica lui Mircea cel Bătrân se vede şi astăzi la Cozia. Cu siguranţă nimic nu s-a întâmplat nici cu biserica „lui Nicodim”, care era gata pe vremea lui Mircea cel Bătrân, acesta adăugând doar „cele nedesăvârşite”, probabil chiliile şi alte construcţii anexe monastice.

 

Revenind la construcţia primei biserici, dată fiind conjunctura istorică legată de vâlvătaia cruciată, unde Tismana era în mijlocul focului dintre bizanţ şi catolicismul maghiar, avem motive să credem că primul lăcaş de cult de la Tismana a fost abandonat la temelie sau poate distrus de misionari unguri la îndemnurile papei sau de cumani pentru a fi protejaţi de regalitatea ungară contra pericolului mongol.

Sub ameninţarea mongolă, cumanii au solicitat, în 1235, protecţia lui Bela al IV-lea (PASCU: catolicizarea cumanilor este menţionata în anul 1227); este de precizat, ca "în realitate, "Cumania" n-a fost niciodată, o noţiune geografica propriu-zisa, ci a însemnat, întotdeauna, numai pământul locuit vremelnic de cumani - (...) regiunea Donului, înainte de invaziunea [tătarilor] din 1241, regiunea cursului inferior al Tisei sau parte din ţarile subcarpatine, dupa invaziune" (SCHIOPUL). "Episcopia Cumaniei" era locuita, majoritar, de români, care aveau proprii ierarhi ortodocşi, numiţi "falşi" sau "schismatici" de catre Roma şi, probabil, organizări politice proprii, în ţări-cnezate sau voivodate (v. Documenta Romaniae Historica, seria D., 1977).

Luând deci în calcul aceste informaţii, presupunem că Basarabii au trăit timpuri grele după ocupaţia ungară dintre 1230-1235 şi atunci a fost distrusă s-au nu s-a mai continuat construcţia, vechii „biserici schismatice” de la Tismana.

Ce facem însă cu ipoteza de mai înainte prin care, din contră, ungurii ar fi întărit cu zid cetatea din tis şi sigă a lui Negru Vodă?

Oricare ipoteză s-ar lua în calcul, un lucru este cert: în final, Litovoi a renunţat la planurile de a o construi mai departe. Nu e greu de ghicit de ce.

Ştim precis că Grigore al IX-lea pare să fi înţeles până la urmă refuzarea autorităţii române, încercând sa se adapteze, prin instituirea unui ierarh catolic, care sa fie "potrivit acelei naţiuni". Adică, un mic truc propus Ţării Litua, pentru a-şi pune papa piciorul aci!

Ori Litovoi era sătul de cruciadele papilor care se terminau rapid în războaie de cucerire. După ce papa porni, în anul 1235, cruciada împotriva Bosniei „infectată de erezie”, construi în vara 1238, o biserică catolică la Saraievo în cinstea victoriei, iar toamna, anunţă că banul bosniac Ninoslav „căzuse iar în erezie”.

La sud de Dunăre, Ioan-Asan care era la 1235 cel mai puternic monarh din Balcani, hotărî să scoată Biserica Bulgară de sub tutela Romei şi ameninţă direct regatul latin al Constantinopolului.

De aceea Litovoi se feri să primească oferta cu tâlc a papei. Construi biserici simple din lemn, umplu dealurile cu troiţe sfinţite iar cimitirele le stabili în locuri ferite de cruciaţi.

Renunţă la construcţii de biserici şi cetăţi din zid preferând să-şi mute reşedinţa când la Novaci, când la Strehaia, când la Severin şi pregăti o oaste flexibilă, capabilă să poarte acţiuni de hărţuire.

Această tactică va fi folosită mai târziu de Basarab I (1310-1352) care a renunţat strategic la bătăliile în zona Severin lăsând duşmanii „înlăuntru”. Iar bătaia dată regelui maghiar pe Valea Loviştei a dus până la urmă la întemeierea Ţării Româneşti.

Dar după Posada, Basarabii îşi lărgiseră aria de acţiune şi se mutaseră pe Olt şi dincolo de Olt, cu planuri noi de întărire şi expansiune.

Ţinutul Severinului şi Tismana, leagănul Basarabilor, erau vremelnic uitate dar Dumnezeu nu uita Tismana. Harul lui e îndreptat, două secole mai târziu, spre Sfântul Nicodim, os din neamul Basarab, care va săvârşi construcţia şi va  consfinţi pe vecie acest sfânt loc de pe teritoriul românesc.

 

BASARABII

Planuri de întărire şi expansiune

 

La tron Io Basarab lăsa pe fiul său Nicolae Alexandru (1352-1364) dar vechiul teritoriu al dacilor lui Burebista era departe de a fi întregit. Ungurii erau încă puternici, Serbia şi Bulgaria se întremaseră şi ele iar de departe venea o nouă ameninţare, turcii.

Pentru a-şi asigura flancul sudic, Io Basarab mărită pe Ruxandra cu un cneaz sârb iar pe Teodora, fiica sa născută în 1302, cu Ivan Alexandru, ţarul Bulgariei. Strategia nu dă decât rezultate temporare. Departe de meleagurile natale Teodora se închide în sine, ascetă dar şi plină de virtuţi, sfârşeşte prin a se călugări sub numele de Teofana, la Vidin.

Ea va influenţa şi viaţa lui Nicolae, cel ce va deveni şi el la rândul lui prin tunderea la monahism, călugărul Nicodim. Mama lui, trăgându-se la fel, din Basarabi, trăia şi ea departe de ţară. În 1328, Nicolae renunţa la „lumea aceasta înşelătoare … plină de slave deşarte” şi la „slujbele politiceşti”, şi părăseşte casa tatălui său de la cetatea Prilepului, îndeptându-se spre Athos, la Cutulmuş. Devine „foarte iscusit întru amândouă scripturile”, slavonă şi greacă iar Nicolae rămâne definitiv călugărul Nicodim. El va reveni totuşi la meleagurile natale ale Basarabilor de la Tismana şi va pune umărul alături de rudele sale, Vlaicu Vodă, Radu şi Dan  la întărirea ortodoxiei în Ţara Românească.

Dar ce nu-i reuşeşte pe deplin lui Io Basarab, măritându-şi fetele pentru a-şi asigura graniţele, îi va reuşi fiului său Nicolae Alexandru (domnie, 1352-1364).

Acesta  îşi mărită o fiică, Ana, cu Ioan Sracimir, fiul ţarului bulgar Ivan Alexandru, alta, Anca, cu Ştefan Uroş cneazul sârbilor, fiul lui Ştefan Duşan, o alta, Elisabeta, cu Ladislau de Oppeln, palatinul Ungariei, numărul doi după regele maghiar, el însuşi căsătorindu-se a doua oară cu o unguroaică, Clara Dabokay, catolică. Acesteia îi converti fratele la ortodoxism dându-i o moşie pe Jaleş (Dăbăceştii), în apropierea Tismanei dar şi Clara influenţă pe Nicolae Alexandru să facă unele concesii catolicismului. In funcţie de acestea, el era când aliat, când duşman cu regii unguri.  

Nu degeaba zicea regele ungur că el „luase obiceiurile rele ale lui tatăl său”, acestea spunându-se şi pentru cele de mai înainte dar mai ales pentru faptul că-şi luase "titlul de domn, fără să ne recunoască de stăpân natural". Strategiile Basarabilor de a crea un stat puternic al românilor mâniau rău regii maghiari care se vedeau puşi în faţa unui fapt împlinit.

Dar numai regele maghiar nu vedea cu ochi buni strategiile Basarabilor. În ochii celorlalţi vecini şi în rândul propriei clientele politice, Basarabii dobândiseră o mare faimă de strategi şi diplomaţi, singurii în măsură să asigure liniştea la graniţe şi pacea cu turcii.

Basarabii se impuseseră definitiv ca mari conducători ai proaspetei Ţări Româneşti.

Şi din punct de vedere politic dar şi din punct de vedere religios, prin ruda lor apropiată Nicodim, canonizat mai târziu ca Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana.

 

 

CARTE ŞI PUBLICAŢII (24 martie 08)

 

            După cum vedeţi, am renunţat la forumul http://fr.groups.yahoo.com/group/fundatiatismana/ pentru că s-au înscris prea puţini. Dau rar pe acolo, de obicei pentru a expulza iredentiştii şi revizioniştii maghiari care vor să-mi bage pe forum nişte lucrări extremiste care sunt departe de adevărul istoric şi care nu sunt susţinute în România decât de d-l Neagu Djuvara! Care nici dânsul nu şi-a făcut studiile principale decât în străinătate iar doctoratul în Litere franţuzeşti de la Sorbona n-are nici în clin nici în mânecă cu echivalentul lui românesc.

            Este foarte suspect atacul în haită al forumurilor istorice, venit din spaţiul transilvan sau unguresc!

           

            Tocmai de aceea, forumul nu e potrivit şi nici revizuirea sitului, unde mereu ar mai trebui adăugate noutăţi şi comentarii pe documentele recent apărute în spaţiul public. Am început, în consecinţă, a scrie articole în diverse publicaţii ale căror link-uri sunt pe situl www.semanatorul.ro   Sunt peste 100 de publicaţii la care participă istorici, clerici, scriitori, cercetători din România şi lumea largă. Cu o parte din Domniile Lor purtând corespondenţă separată pe teme de istorie a Evului Mediu.

 

            Privitor la Basarabi, am scris un prim volum, apărut la Editura Carpathia Press, 2008, urmând să ne grupăm în volumele următoare, diverşi cercetători în studiul istoriei, români din lumea largă!

            Acest prim volum se intitulează:

 

NEAMUL ÎNTEMEIETOR AL LUI BĂSĂRABĂ

 

DE LA BOIERUL NEGRU VODĂ  PÂNĂ BASARAB INTEMEIETORUL

 

Un prim volum dintr-un serial  cu comentarii critice la cartea

„Thocomerius – Negru Vodă” de Neagu Djuvara

şi la adresa susţinătorilor noii teorii djuvariste

 

Citiţi-l şi apoi descărcaţi-l de aici:

http://www.tomoniu.ro/opinii/istorie/basarabi1.htm

 

 

 

Pentru acei care intră pe pagină prin motoare de căutare, clic aici CAPITOL

 

 

G