BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

BASARABII

Conducători recunoscuți din vechime

de poporul nostru (2)

 

Cine să fie Negru-Vodă?

(Despre acest subiect, citiți și pagina PĂRERI)

 

          Istoricii au în cazul legendarului Negru-Vodă o lipsă de informații și totodată o abundență de ipoteze. În aceste ipoteze, regula folosită este următoarea: se încearcă a se suplini lipsa informațiilor, analizându-se contextul istoric al perioadei când Negru-Vodă a fost identificat într-o anumită zonă a țării, și, pe cale logică, se pun datele în acord. Dacă unele date nu concordă  cu contextul istoric al întregului spațiului românesc (și aici este greșeala), atunci se vehiculează ideea că aceste date sunt eronate și se „potrivesc” în consecință.

Tradiția istorică a Țării Românești leagă pe Negru Vodă de anihilarea autonomiei Făgărașului în 1291 loc „de unde și-a mutat scaunul”. Dar anul 1291 este prelucrat conform regulii amintită mai sus și el „este dat, forțat, înainte”, conform „unei păreri” (A se vedea PARERI) c㠄s-a greșit o inscripție la rescriere”. Acest „personaj a cărui identitate reală e necunoscut㔠este însă un Basarab. De ce se elimină ideea apartenenței lui Negru Vodă la marea familie a Basarabilor, ba chiar la existența lui reală? Noi credem că din cauza superficialității cu care a fost tratat㠄confuzia de la Tismana” pe care o vom dezbate mai jos.

Să specificăm doar că, așa cum vom vedea, marele istoric Nicolae Iorga „a dat soluția” enigmaticei adăugări a cuvântului „Negru” alături de voievozii ce preced pe Basarab I, dar acestui lucru nu i s-a dat importanță. 

Dacă i se dădea, acum în istorie ar fi liniște și s-ar vorbi fără polemici de Negru-Vodă de la Câmpulung, de Radu Negru de la Tismana și despre stră, strămoșul său Negru-Vodă, un predecesor trăind în jurul controversatului an 1215.

 

Temeliile de sub Mănăstirea Tismana

           

Teritoriul dintre Strehaia, Severin și Hațeg din care făcea parte și Tismana  trebuia să fi fost condus, după anul 1200, de mai mulți „vlădici locali” (în zona noastră "vlădică" are sensul de domn) , acei „majores terrae” din neamul Basarab pomeniți de Diploma Ioaniților din 1247. De ce?

Este exact momentul în care se presupune că unul din acești Basarabi începe construcția bisericii de la Tismana, acel lăcaș dinaintea venirii lui Nicodim! Să ne aducem aminte că Paisie, patriarhul  Ierusalimului,  încă de la 3 iulie 1638 afirma  că Tismana  fusese fundată "de mult, ca de 400 de ani". Cam prin anii 1200 deci!

Tot din perioada aceea este estimată a data și temelia veche, descoperită la restaurările recente, sub Mănăstirea Tismana iar dacă aceste săpături ar fi fost făcute mai demult, nu era nevoie de improvizații. Nu printr-un „mutat de scaun” sau „descălecat” la zori de zi, s-a întemeiat Țara Românească, ci printr-un proces îndelungat și foarte complicat, în timpuri arhipline de evenimente.

 Și tot pe atunci „între anii 1230-1235, ungurii cuceriseră de la români Mehedințul, cel mult cu o fâșie mărginașă  a Gorjului și a Doljului (zona de la Costenii de Tismana la Topolnița  n.n.) înființând un Banat al Severinului” (Hașdeu, Negru-Vodă, LXXI). Eveniment care, presupunem, ori pusese capăt inițiativei de la Tismana, ori o continuase într-un moment de bune relații cu Litovoi.

Dar întâi trebuie pusă întrebarea: cine să fie acest Basarab care începuse temeliile Tismanei?

Acest Basarab ar putea fi Negru Vodă ce ctitorise Câmpulungul "în anul de la Adam 6723", adică 1215 (sau 1214, daca evenimentul avusese loc între 1 septembrie si 31 decembrie, după cum remarcă istoricul Djuvara) dacă nu s-ar acredita ideea că inscripția de la Câmpulung este greșită!

Dacă Negru-Vodă e același cu cel de la Câmpulung, corecția în 1291, a anului 1215, ar trebui să fie anul 1231, la un an de când ungurii înființează acest Banat al Severinului iar Negru-Vodă abandonează forțat Tismana  pentru „a descăleca” la Câmpulung.

Dacă Negru-Vodă nu e același cu cel de la Câmpulung, înseamnă că el este un cneaz ce precede pe Litovoi și din același neam al Basarabilor. Poate e vorba de Bălu, vlădică (cneaz) puternic în zona Izverna, Ponoare, Baia, Brebina, a cărui putere i-o dădea arama adusă de la minele din Bratilovo și din care prelucra o parte, sub dealul Tihomirului (Ion Conea). Bălu avea putere dar și gânduri mari de întemeiere a unui cnezat care să unească toți valahii. De accea, poate el era acel Negru-Vodă căruia poporul îi reținu-se doar supranumele, legat de gândul tuturor vlahilor de a-și întemeia o țară a lor și având în frunte un viteaz în stare să se lupte ca zmeul cel NEGRU contra "balaurilor" ce ne amenințau din toate părțile.

            Acest Negru-Vodă, spune legenda, își luase numele de la vulturii negrii din Sohodol și se certase cu Litovoi, tânăr fără minte, ce nu voia cu nici un chip să plece cu el ca să facă țară mare și el mare domn.

„Fii tu cu domnia ta,

Eu cu ciobănia mea!”

            Și nu trecu multă vreme și lui Litovoi îi veni mintea la cap, el însuși ajungând mare cneaz, continuă povestea.

           

Răsfoind documentele vremii legenda nu e departe de adevăr!

            O răsturnare radicală a echilibrului de forțe se produsese în Balcani. Asăneștii creaseră, la sud de Dunăre, al doilea imperiu bulgar (1186-1394) iar hegemonia bizantină fusese distrusă. Dar a patra cruciadă, inițiată în anul 1202 de către papa Inocențiu al III-lea (1198-1216) sfârșită prin prădarea Constantinopolului în 1204, înspăimântă însă țarii bulgari prin cruzimea cruciaților și spurcarea scaunului imperial de către prostituate bete.

            În aprilie 1205, la numai un an de la întemeierea Imperiului latin al Constantinopolului (1204-1261) armatele țarului bulgar Ioniță Caloianul măcelăriră trupele primului împărat latin al Constantinopolului, Baudauin întâiul. Ioniță îl prinse pe acesta prizonier și-l închise într-un turn  unde Baudauin și muri. Dar Ioniță nu se opri aici. În anul 1207 ucise în luptă și pe conducătorul cruciaților Boniface de Montferrat.

            Și totuși Ioniță Caloianul primise coroana din mâinile papei Inocențiu al III-lea!

Neamul „Băsărăbeștilor” de la nord de Dunăre își dădură seama că era momentul prielnic pentru acțiuni diplomatice având scop și o mișcare întemeietoare. Dar nu știm încă pe cine se bizuia în acțiunea lui, acest legendar cneaz, Negru-Vodă.

S-ar crede că pe misionarii dominicani care pornind din noua cetate a Severinului, „predicau în mijlocul Românilor din județele oltene” cum spune N. Iorga. Am înțelege atunci că, ei puseseră banii pentru temelia de piatră și tot ei aduseseră aici cărămizi romane din cetatea Severinului. Să se fi aliat Basarabii cu „misionarii ungurești”? S-ar părea că misionarii sunt confirmați prin documente, după tentativa lui Negru-Vodă de a face biserica Tismanei.

Mai degrabă, Basarabii își alegeau strategiile conform situației create în Oltenia datorată teatrului de lupte deschis la sud de Dunăre de asănești, țarii bulgari. Sub imperiul lor puternic, aceștia pendulau între Bizanț și Roma și centrul de interes al Europei se mutase aici. Exact în vremea aceea, papa Grigore al IX-lea îl convinge pe regele Ungariei Bela al IV-lea să pornească cruciadă asupra lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241) al cărui teritoriu era „infectat de eretici” și ajuta „schismaticii”.

Țarul bulgar scăpă însă prin acțiuni diplomatice (să fi ocupat temporar teritoriul Basarabilor și acum îl ceda regelui maghiar?) iar cruciada nu mai fu pusă în practică.

Tot ce e sigur, este că regele Bela se alese cu ceva. Puse stăpânire pe zona Tismana – Severin iar „schismaticul” Negru-Vodă, fu nevoit să plece în anul 1230 din acest nou „Banat al Severinului” sau poate fu ucis.

Acțiunile lui Negru-Vodă avură însă mare răsunet în rândul vlahilor și așa intră el în legendă.

O lecție pentru tânărul Litovoi, care scurt timp își întări cnezatul său, numit de unguri Țara Lytua și avu chiar puterea să țină piept mongolilor conform cronicii ruse Voskresenskaia. Ba chiar și cronica persanului Ulah al Rașid-ed-Din evidențiază pe acest „Bezeramban” din Țara „Ilaout”.

Posibil că Litovoi chiar fu încurajat de regii unguri să-și întărească cnezatul. De la est plutea amenințarea hoardelor tătare și nu era exclus, la așa pericol, chiar un pact de colaborare cu ungurii.

Am putea merge mai departe. Aceea cetate legendar㠄Tismeana” din tis și sigă, ar fi putut fi întărită pe timpul acestui „Banat al Severinului” cu ziduri. 

Este o ipoteză în premieră absolută. În cartea „Tismana – vatră străbun㔠autorii, care au fost de față la sondajele arheologice, afirmă că s-a găsit o construcție „de plan trilobat”. Noi n-am  fost de față, dar lucrătorii care au săpat sub mănăstire ne-au relatat c㠄biserica aia, n-avea altar”! și tot săpând „au dat de un om mare”, spre peșteră, dar l-au acoperit c㠄le-a fost silă”.

Nu este deci exclus, ca pe timpul „Banatului Severinului”, Litovoi să fi fost în relații bune cu ungurii.

În orice caz, din lupta contra tătarilor, Litovoi se alese cu recunoașterea regilor unguri ce introduseră celebra fraz㠄afară de teritoriul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm olaților așa cum l-au stăpânit aceștia și până acum” în Diploma Cavalerilor Ioaniți de la 1247.

 

            Să revenim acum la Mănăstirea Tismana.

In sens strict, numele ”Radu Voievod Negru” de pe lespedea nouă de pe mormântul lui Nicodim de la Tismana este o eroare. (Deși este luat după pomelnicul vechi al mănăstirii.) Acest personaj enigmatic scris pe lespede, Radu V(oie)v(od) Negru, de care vorbeau călugării că e primul ctitor de la Tismana nu este un personaj real.

Radu V(oie)v(od)  scris simplu, este Radu I domnitor între 1377 - 1383 (fiul lui Nicolae – Alexandru) care a sfințit biserica construită de Nicodim.

Dacă se adaugă Negru, așa cum scrie pe mormântul lui Nicodim de la Tismana, aceasta este o asociere de nume! Fiindcă s-a adăugat „Negru” în amintirea acelui Negru-Vodă care cu adevărat începuse primul construcția bisericii de pe Valea Tismanei!

Nicolae Iorga găsește aceeași explicație la Argeș: „Radu, fiul lui Vladislav, avu insă o grijă deosebită pentru biserică, și numele lui, pe langă care s’a adus acela al Negrului-Vodă, fiindcă biserica era foarte veche, e în strânsa legătură cu aceasta biserica” (N. Iorga „Istoria Bisericii Românești”.)

 

Această adăugare de nume făcuse deja polemici între cărturari, chiar la distanță de două secole de la întemeierea Tării Românești. Confuzia s-a adâncit și mai mult când primii Basarabi cu acțiuni și intenții întemeietoare, întră  toți, în tradiția populară ca un singur personaj: Radu Negru Vodă.

Nu e singura încurcătură de pe mormântul lui Nicodim. Și localizarea moaștelor sfântului „în țara Slavoniei, în mitropolia din Munte Negru” e ciudată!

De remarcat că toți cei care au citit lespedea nouă, de la  7 iulie 1843, de pe mormântul lui Nicodim, le-a fost indusă părerea greșită că Radu I = Negru Vodă, inclusiv lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (născut în 1838), Calistrat Hogaș (n 1848),  George Coșbuc sau Alexandru Ștefulescu, ale căror relatări de la Tismana, le-au folosit și le mai folosesc mulți.

Pentru aceștia, Radu I  și Negru-Vodă trăind în două secole diferite, devin un personaj unic.

Nu însă și pentru un mare istoric cum era N. Iorga care precizează scopul adăugirii sintagmei „Negru”, pentru că, spune el, ACESTA ERA ADĂUGAT DIN CAUZA VECHIMII BISERICII.

Explicația altor istorici este următoarea: „Radu I fiind trecut în pomelnicele primelor mănăstiri românești și pierzându-se amintirea înaintașilor săi, călugării și-au zis că acela care e primul în pomelnic trebuie să fi fost și primul voievod al țării, adică Negru Vodă.”

În primul rând aceștia au învinuit călugării Tismanei și de aceea cercetările noastre s-au îndreptat aici. Le spunem că, nu Radu I este trecut primul în pomelnicul Tismanei ci tatăl său!

Asocierea celor două personaje diferite în unul singur este deci rezultatul încercării călugărilor de a atrage atenția asupra faptului că bisericii Tismanei i se pusese temelia cu mult înainte de venirea lui Nicodim și RUGĂM PE TOȚI CEI CARE VOR SCRIE DESPRE MĂNĂSTIREA TISMANA, SĂ ȚINĂ SEAMA DE ACEST LUCRU!

Tismana este mult mai veche iar această tendință de „aducere la zi” a documentelor prin „prelucrarea” lor se observă și în încercarea lui Ștefan Ieromonahul de a pune de acord istoria cu tradiția folclorică, încercând să identifice și domnitorii. Această încercare, făcută probabil și de alții înaintea lui, duce la o pleiadă de inadvertențe care au adus grave prejudicii istoricului Tismanei.

El afirmă c㠄nu iaste acum cea dintâi care s-a făcut” dar aduce prima biserică făcută cu două secole mai înainte, și de care probabil auzise, în vremuri  apropiate adăugând „prin strădania sfântului (Nicodim)”. Sugerând că biserica lui Nicodim ca și Mănăstirea Cozia au fost dărâmate și „iarăși s-au prefăcut de iznoavă la loc”.

Ori se știe bine că biserica lui Mircea cel Bătrân se vede și astăzi la Cozia. Cu siguranță nimic nu s-a întâmplat nici cu biserica „lui Nicodim”, care era gata pe vremea lui Mircea cel Bătrân, acesta adăugând doar „cele nedesăvârșite”, probabil chiliile și alte construcții anexe monastice.

 

Revenind la construcția primei biserici, dată fiind conjunctura istorică legată de vâlvătaia cruciată, unde Tismana era în mijlocul focului dintre bizanț și catolicismul maghiar, avem motive să credem că primul lăcaș de cult de la Tismana a fost abandonat la temelie sau poate distrus de misionari unguri la îndemnurile papei sau de cumani pentru a fi protejați de regalitatea ungară contra pericolului mongol.

Sub amenințarea mongolă, cumanii au solicitat, în 1235, protecția lui Bela al IV-lea (PASCU: catolicizarea cumanilor este menționata în anul 1227); este de precizat, ca "în realitate, "Cumania" n-a fost niciodată, o noțiune geografica propriu-zisa, ci a însemnat, întotdeauna, numai pământul locuit vremelnic de cumani - (...) regiunea Donului, înainte de invaziunea [tătarilor] din 1241, regiunea cursului inferior al Tisei sau parte din țarile subcarpatine, dupa invaziune" (SCHIOPUL). "Episcopia Cumaniei" era locuita, majoritar, de români, care aveau proprii ierarhi ortodocși, numiți "falși" sau "schismatici" de catre Roma și, probabil, organizări politice proprii, în țări-cnezate sau voivodate (v. Documenta Romaniae Historica, seria D., 1977).

Luând deci în calcul aceste informații, presupunem că Basarabii au trăit timpuri grele după ocupația ungară dintre 1230-1235 și atunci a fost distrusă s-au nu s-a mai continuat construcția, vechii „biserici schismatice” de la Tismana.

Ce facem însă cu ipoteza de mai înainte prin care, din contră, ungurii ar fi întărit cu zid cetatea din tis și sigă a lui Negru Vodă?

Oricare ipoteză s-ar lua în calcul, un lucru este cert: în final, Litovoi a renunțat la planurile de a o construi mai departe. Nu e greu de ghicit de ce.

Știm precis că Grigore al IX-lea pare să fi înțeles până la urmă refuzarea autorității române, încercând sa se adapteze, prin instituirea unui ierarh catolic, care sa fie "potrivit acelei națiuni". Adică, un mic truc propus Țării Litua, pentru a-și pune papa piciorul aci!

Ori Litovoi era sătul de cruciadele papilor care se terminau rapid în războaie de cucerire. După ce papa porni, în anul 1235, cruciada împotriva Bosniei „infectată de erezie”, construi în vara 1238, o biserică catolică la Saraievo în cinstea victoriei, iar toamna, anunță că banul bosniac Ninoslav „căzuse iar în erezie”.

La sud de Dunăre, Ioan-Asan care era la 1235 cel mai puternic monarh din Balcani, hotărî să scoată Biserica Bulgară de sub tutela Romei și amenință direct regatul latin al Constantinopolului.

De aceea Litovoi se feri să primească oferta cu tâlc a papei. Construi biserici simple din lemn, umplu dealurile cu troițe sfințite iar cimitirele le stabili în locuri ferite de cruciați.

Renunță la construcții de biserici și cetăți din zid preferând să-și mute reședința când la Novaci, când la Strehaia, când la Severin și pregăti o oaste flexibilă, capabilă să poarte acțiuni de hărțuire.

Această tactică va fi folosită mai târziu de Basarab I (1310-1352) care a renunțat strategic la bătăliile în zona Severin lăsând dușmanii „înlăuntru”. Iar bătaia dată regelui maghiar pe Valea Loviștei a dus până la urmă la întemeierea Țării Românești.

Dar după Posada, Basarabii își lărgiseră aria de acțiune și se mutaseră pe Olt și dincolo de Olt, cu planuri noi de întărire și expansiune.

Ținutul Severinului și Tismana, leagănul Basarabilor, erau vremelnic uitate dar Dumnezeu nu uita Tismana. Harul lui e îndreptat, două secole mai târziu, spre Sfântul Nicodim, os din neamul Basarab, care va săvârși construcția și va  consfinți pe vecie acest sfânt loc de pe teritoriul românesc.

 

BASARABII

Planuri de întărire și expansiune

 

La tron Io Basarab lăsa pe fiul său Nicolae Alexandru (1352-1364) dar vechiul teritoriu al dacilor lui Burebista era departe de a fi întregit. Ungurii erau încă puternici, Serbia și Bulgaria se întremaseră și ele iar de departe venea o nouă amenințare, turcii.

Pentru a-și asigura flancul sudic, Io Basarab mărită pe Ruxandra cu un cneaz sârb iar pe Teodora, fiica sa născută în 1302, cu Ivan Alexandru, țarul Bulgariei. Strategia nu dă decât rezultate temporare. Departe de meleagurile natale Teodora se închide în sine, ascetă dar și plină de virtuți, sfârșește prin a se călugări sub numele de Teofana, la Vidin.

Ea va influența și viața lui Nicolae, cel ce va deveni și el la rândul lui prin tunderea la monahism, călugărul Nicodim. Mama lui, trăgându-se la fel, din Basarabi, trăia și ea departe de țară. În 1328, Nicolae renunța la „lumea aceasta înșelătoare … plină de slave deșarte” și la „slujbele politicești”, și părăsește casa tatălui său de la cetatea Prilepului, îndeptându-se spre Athos, la Cutulmuș. Devine „foarte iscusit întru amândouă scripturile”, slavonă și greacă iar Nicolae rămâne definitiv călugărul Nicodim. El va reveni totuși la meleagurile natale ale Basarabilor de la Tismana și va pune umărul alături de rudele sale, Vlaicu Vodă, Radu și Dan  la întărirea ortodoxiei în Țara Românească.

Dar ce nu-i reușește pe deplin lui Io Basarab, măritându-și fetele pentru a-și asigura granițele, îi va reuși fiului său Nicolae Alexandru (domnie, 1352-1364).

Acesta  își mărită o fiică, Ana, cu Ioan Sracimir, fiul țarului bulgar Ivan Alexandru, alta, Anca, cu Ștefan Uroș cneazul sârbilor, fiul lui Ștefan Dușan, o alta, Elisabeta, cu Ladislau de Oppeln, palatinul Ungariei, numărul doi după regele maghiar, el însuși căsătorindu-se a doua oară cu o unguroaică, Clara Dabokay, catolică. Acesteia îi converti fratele la ortodoxism dându-i o moșie pe Jaleș (Dăbăceștii), în apropierea Tismanei dar și Clara influență pe Nicolae Alexandru să facă unele concesii catolicismului. In funcție de acestea, el era când aliat, când dușman cu regii unguri.  

Nu degeaba zicea regele ungur că el „luase obiceiurile rele ale lui tatăl său”, acestea spunându-se și pentru cele de mai înainte dar mai ales pentru faptul că-și luase "titlul de domn, fără să ne recunoască de stăpân natural". Strategiile Basarabilor de a crea un stat puternic al românilor mâniau rău regii maghiari care se vedeau puși în fața unui fapt împlinit.

Dar numai regele maghiar nu vedea cu ochi buni strategiile Basarabilor. În ochii celorlalți vecini și în rândul propriei clientele politice, Basarabii dobândiseră o mare faimă de strategi și diplomați, singurii în măsură să asigure liniștea la granițe și pacea cu turcii.

Basarabii se impuseseră definitiv ca mari conducători ai proaspetei Țări Românești.

Și din punct de vedere politic dar și din punct de vedere religios, prin ruda lor apropiată Nicodim, canonizat mai târziu ca Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana.

 

 

CARTE ȘI PUBLICAȚII (24 martie 08)

 

            După cum vedeți, am renunțat la forumul http://fr.groups.yahoo.com/group/fundatiatismana/ pentru că s-au înscris prea puțini. Dau rar pe acolo, de obicei pentru a expulza iredentiștii și revizioniștii maghiari care vor să-mi bage pe forum niște lucrări extremiste care sunt departe de adevărul istoric și care nu sunt susținute în România decât de d-l Neagu Djuvara! Care nici dânsul nu și-a făcut studiile principale decât în străinătate iar doctoratul în Litere franțuzești de la Sorbona n-are nici în clin nici în mânecă cu echivalentul lui românesc.

            Este foarte suspect atacul în haită al forumurilor istorice, venit din spațiul transilvan sau unguresc!

           

            Tocmai de aceea, forumul nu e potrivit și nici revizuirea sitului, unde mereu ar mai trebui adăugate noutăți și comentarii pe documentele recent apărute în spațiul public. Am început, în consecință, a scrie articole în diverse publicații ale căror link-uri sunt pe situl www.semanatorul.ro   Sunt peste 100 de publicații la care participă istorici, clerici, scriitori, cercetători din România și lumea largă. Cu o parte din Domniile Lor purtând corespondență separată pe teme de istorie a Evului Mediu.

 

            Privitor la Basarabi, am scris un prim volum, apărut la Editura Carpathia Press, 2008, urmând să ne grupăm în volumele următoare, diverși cercetători în studiul istoriei, români din lumea largă!

            Acest prim volum se intitulează:

 

NEAMUL ÎNTEMEIETOR AL LUI BĂSĂRABĂ

 

DE LA BOIERUL NEGRU VODĂ  PÂNĂ BASARAB INTEMEIETORUL

 

Un prim volum dintr-un serial  cu comentarii critice la cartea

„Thocomerius – Negru Vod㔠de Neagu Djuvara

și la adresa susținătorilor noii teorii djuvariste

 

Citiți-l și apoi descărcați-l de aici:

http://www.tomoniu.ro/opinii/istorie/basarabi1.htm

 

 

 

Pentru acei care intră pe pagină prin motoare de căutare, clic aici CAPITOL

 

 

G