bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

 

CASTANUL COMESTIBIL

Castanea sativa

 

Dicționarul botanic explică sec : castanul - arbore care atinge până    la   25-30    m   înălțime   și   diametre   foarte   mari;   tulpina dreaptă, cilindrică, ramificație bogată, dând   o    coroană    deasă, întinsă lateral; scoarța: cenușie-verzuie   cu  pete   albicioase; frunzele-dințate   pe margine; fructul este de culoare brun închis.

Iată un arbore - spun însă încântați locuitorii Tismanei - de la care se folosește totul în afară de rădăcină. Fructele sunt excelente ca aliment, frunzele  constituie materie  primă pentru  un ceai medicinal, iar din tulpină se  pot face  scânduri de  bună calitate, folosite nu numai la mobilă, ci chiar în execuția pretențioasă a putinilor și butoaielor.

            Originea mediteraneană a castanului ne face să ne întrebăm: cum a fost  posibilă acomodarea  pe meleagurile  Tismanei a  acestui arbore atât de util?  Climatul submediteranean, mai  ales al platformei Gornovița, răspunde în bună  măsură întrebării.  Castanul,  moșmonul,  gențiana,  untul  pământului, liliacul, nucul cresc în  mod natural aici fără intervenția omului.

Dar despre castanul comestibil de aici s-a scris destul încât să facă el însuși obiectul unei monografii. V.A. Ionescu în 1929 consideră prezența castanului brun la  o continuitate din terțiar până în zilele noastre. Alți istorici pretind că ar fi dovezi că el a fost plantat aici de coloniștii romani în epoca de colonizare a Daciei.

Însă buletinul de călătorie al patriarhului Macarie de Antiohia, care vizitează  mănăstirea Tismana în zilele lui Matei Basarab, spune clar: "Sfântul Nicodim  sădi pe  dealurile din jur vii și păduri de castani care se văd până astăzi". Insoțitorul  patriarhului, arhidiaconul Paul  de Alep, mai amintește de Nicodim,  ctitorul mănăstirii  Tismana, precizând  că după construirea primei bisericuțe  " și  butoiul (este  vorba de un butoi uriaș, de 36000 ocale n.n.) l-a  construit el însuși, acest sfânt, cu propria mână, din lemnul ce se numește Tisă"

În buletinul Societății regale române de geografie, profesorul Ion Conea ține să ne mai dea amănunte. Iată ce scrie el in 1931:

"Amarnic om al lui Dumnezeu , sfântul Nicodim: cu propria mână a ajutat la  zidirea mănăstirii; cu  propria lui  mână a construit butoiul cel urias; cu mâna  lui, apoi, a plantat  viile și castanii din jurul mănăstirii; și iarăși cu mâna  lui proprie  a scris  aceea frumoasă  evanghelie care se păstrează pănă astăzi"

Iată, așadar  explicația faptului  că în  pădurile de  castani de  pe dealurile  Eroni și  Pocruia există  și exemplare  de dimensiuni foarte mari, plantate  probabil în  vremea lui  Nicodim (secolul  al XIV-lea)  sau imediat după  aceea. Trei  exemplare din acestea se află în dealul Nereaz, la intrarea în  satul Gornovița.  Ele sunt  declarate "Monument al naturii" și măsoară pe circumferință  8,12 m, 6,28 m și 5,77 m. Alte câteva exemplare, la fel de mari se  află în  pădurea de  castani Eroni, iar unul a cărui circumferință depășea 10  m s-a  prăbușit, putred,  în 1985,  după o  existență de  circa 600  ani.

Pădurea  de castani  Eroni, cea mai compactă și densă, se întinde astăzi pe o suprafață  de circa  40 ha  și dă o productie de 30-65 tone castane pe an. In schimb,  pădurea de  castani din  dealul Pocruia, a  cărei suprafață  este  de circa  35 ha, este  mai dispersată asigurănd o productie mai slabă :16-30 tone castane anual. Această pădure urmează a fi retrocedată vechilor proprietari. Din acest motiv, din păcate, pădurarii au făcut tăieri masive în ultimii doi ani.

În jurul acestor păduri, aparținând momentan Ocolului silvic Tismana, există  și numeroase  mici plantații  particulare, bine  îngrijite și a căror producție  este recuperată  integral, astfel că  acestea deși cu suprafață mai mică, dau circa 60 tone castane pe an.

Fructele  de castan  conțin substanțe  proteice, amidon și ulei gras, constituind  un bun  aliment cu  gust foarte  plăcut. Ele se  consumă  coapte, fierte sau sub formă de piure în diverse combinații cu produse de cofetărie.

Specie adusă  de Nicodim  de pe  muntele  Athos  din  Grecia, castanul comestibil,  datorită multiplelor  lui întrebuințări, se găsește răspăndit și în alte zone ale țării.

 

                                              Prof. Nicu N. Tomoniu – Completare a unui articol apărut în „Almanahul Gorjeanul”, 1992

COMPLETARE

 

            Ce dimensiuni să fi avut butoiul uriaș, 36.000 de ocale, al lui Nicodim? Ce-ar fi să facem un calcul aproximativ, cât se poate de simplu?

            Se știe că în Țara Românească, o oca pentru lichide avea 1,288 litri. Rezultă 46.368 litri, care să-i aproximăm la un volum de 46 metri cubi. Să presupunem că butoiul ar fi avut o înălțime, pe care o considerăm plauzibilă, de doi metri. Adică o rază a fundului de un metru și în consecință, o suprafață de 3,14 metri pătrați.

            Să aproximăm la un cilindru butoiul și să împărțim acum volumul la aria bazei. Rezultă o lungime a butoiului  de aproape 15 metri !

            Cam lung, nu încape în pivniță. Și apoi, pe ce ușă îl băgăm înăuntru? Ia să presupunem că-l construim chiar în pivniță! Până la tavan avem, să zicem vreo trei metri, hai să-l construim până-n tavan. Calculăm suprafața bazei cu formula 3,14*R*R, și ne dă vreo șapte metri pătrați. Calculând ca mai înainte, butoiul se scurteaz㠄la numai” șase metri și jumătate. Bine, dar cam asta-i pivnița, noi pe unde intrăm să mai bem?

            Lăsând gluma la o parte, să căutăm sâmburele de adevăr al legendei. Este destul de probabil că se aproximase anul la 360 de zile iar de la mănăstire se transportau, spre punctele de lucru, cam 100 ocale de vin zilnic. N-ar fi mult pentru vreo 300 de lucrători zilieri, să zicem. Cum domeniile mănăstirii se întinseseră până dincolo de Dunăre, în Serbia, pare chiar puțin dacă aprovizionarea se făcea numai de la Mănăstirea Tismana.

            Este destul de evident că, la originea acestei legende, stă în faptul că mănăstirea dispunea de rezerve, uriașe pentru acele vremuri, nu numai de vin dar și de hrană.

            Iar în concluzie, putem afirma cu certitudine, că spre sfârșitul vieții lui Nicodim, în vremea lui Mircea  cel Bătrân, Tismana reprezenta, probabil, cel mai puternic centru economic al evului mediu din Țara Românească.