PEŞTERILE DIN ZONA TISMANA
Stânga: Peşterile Cloşani şi Gura Plaiului
declarate „Monument ale naturii”
Dreapta: Chilia de reculegere a Sfântului Nicodim
de la Tismana
Continuare a unor practici religioase străvechi
ZONA TISMANEI DE LA PEŞTERA CIORII LA
PODUL LUI DUMNEZEU
O
salbă de adăposturi pentru omul preistoric şi un loc lăsat
de Dumnezeu, pentru aceşti oameni, pentru
a sta în linişte şi rugăciune înainte de a-şi
construi propriile locuinţe din lemn
După
perioadele dificile de oscilaţie glaciară, omul a ieşit în final
din peşteri. Pentru om, ele n-au fost decât un refugiu temporar. Dar unele
animale de mici dimensiuni care au găsit aici o minimă sursă de
hrană, s-au adaptat la mediu şi nu au mai ieşit niciodată.
PEŞTERILE
TISMANEI ŞI VIETĂŢILE LOR
UNICE
ÎN LUME
După retragerea gheţarilor, trăsătura
caracteristică a peşterilor în paleoliticul superior o constituie
pentru om, refugiul strategic, dar fauna cavernicolă s-a dezvoltat şi
a rămas definitiv legată de acest mediu. Pentru că animalele dau
dovadă de o mare capacitate selectivă, caută condiţii
preferenţiale care să le permită o dezvoltare normală cu
pierdere cât mai mică de energie.
Pe străvechile noastre plaiuri din zona vestică a
Podişului Getic, îşi au leagănul specii unicat în lume. Ca
unitate tectonică Pânza Getică este una dintre cele mai vechi iar
urmele glaciare în zona crestelor înalte se văd şi azi. Vă
prezentăm vietăţile endemice din peşterile zonei Tismana
unde trăiesc specii troglobionte unicat.
PEŞTERA GURA PLAIULUI
DECLARATĂ MONUMENT AL NATURII
DATE ISTORICE. A fost descrisă
de P. A. Chappuis şi R. Jeanel în 1951. Cercetată apoi de
specialiştii de la CMN, a fost declarată MONUMENT AL NATURII, şi
închisă cu grilaj metalic.
LOCALIZARE. La nordul satului
Topeşti, pe drumul forestier, circa 4 km. Se urcă pe dealul Gura
Plaiului pe o potecă, circa 500 m, până la o stână. Altitudine
650 m. Este săpată de apă în calcare jurasic-cretacice.
DESCRIERE. Intrare la suprafaţa
solului, greu de găsit, la rădăcina unui tei gros. Lungă de
150 m, peştera începe cu un mic aven de 7 m, având forma unei
crăpături. Se coboară pe un trunchi de copac sau pe o
sfoară într-o sală mică. Un con de grohotiş, duce la sala
mare lungă de 70 m şi înaltă de 4 m. Concreţiuni foarte
bogate şi frumoase. De la mijlocul sălii un pasaj în pantă
conduce într-o altă sală paralelă cu prima, la fel de mare
şi de concreţionată. La sol, mici bazinaşe cu apă în
care trăiesc nirfagi.
FAUNA. Peşteră caldă
şi umedă, lipsită de curenţi de aer propice dezvoltării
unor mici vietăţi troglobionte care se găsesc numai aici: Tismanella chappuisi
diversa, Trichoniscus cf. inferus, Trachysphaera jonescui tismanae şi
Harpolithobius oltenicus.
PEŞTERI IN IMEDIATA APROPIERE.
PEŞTERA DIN BILE. Se
află la sud de Peştera Gura Plaiului la circa 500 m. Probabil vechea
intrare s-a prăbuşit dând naştere unul larg aven şi unei
săli imense pe fundul căreia se prăbuşesc mereu bolovani.
Grohotişul format pe fund dă şi denumirea peşterii.
Încă necercetată de specialişti dar echipajul Montana al
şcolii Topeşti a observat, în anul 1975, aceleaşi
vietăţi ca la Peştera Gura Plaiului. Autorul acestui site
împreună cu Crişan Rădulescu, geolog din Tismana, au descoperit
un mic aven secret sub grohotiş. El duce printr-o falie extrem de strâmtă
la o sală largă din al cărei tavan atârnă o splendidă
orgă de stalactite bine aliniate. Pe podea nenumărate oase care au
fost acoperite de sedimente. Abundenţa lor are următoarea
explicaţie:
Prăbuşirea imensei mase
calcaroase de la intrare a generat mare spaimă în rândul locuitorilor care
locuiau în vremuri străvechi pe platoul din zonă. Fenomenul a fost interpretat ca având la origine
„duhurile rele” iar de atunci aici se
aruncă câinii turbaţi şi animalele bolnave.
PEŞTERA HAIDUCILOR. Se
urcă lent 1 km de la Peştera Gura Plaiului, până se ajunge pe
platoul de deasupra Pietrei Pârgavului. Peştera este destul de largă
şi înaltă, dar în pantă. Se coboară destul de greu pe
grohotiş circa 100 m până la un lac adânc şi limpede ca
cristalul. Legenda spune că dacă s-ar da o stâncă la o parte
lacul ar seca şi s-ar ajunge la comorile haiducilor. La mijloc
grohotişul astupase două camere extrem de interesante ca formă,
sugerându-le un caracter artificial. E posibilă o locuire a omului
preistoric.
PEŞTERA DIN PÂRGAVULUI. Este de
fapt ieşirea din cursul subteran al unui râu, care are intrarea la circa 1
km nord de Peştera Haiducilor, aceasta aflându-se la mijloc. Lacul
confirmă faptul că acumularea subterană de apă se poate
scurge doar limitat. Prin peşteră nu se poate deci intra dincolo de
un sifon care reglementează debitul Pârgavului.
PEŞTERA DIN CHICIURA. Se spune
că aici şi-ar fi ascuns armele Tudor Vladimirescu dar aceasta nu e
posibil decât dacă ar mai fi o altă intrare. Intrarea principală
se face printr-un aven de circa 30 m, accesibil numai cu materiale specifice
speologilor.
PEŞTERA CU APĂ DE LA COROANA. De fapt un
aven în care se scurge, pe timp ploios, apa acumulată de pe versantul
sudic al unui deal ce separă platforma Gornoviţa de Valea
Tismăniţei.
PEŞTERA MUIERILOR DIN PÂRGAVU şi
PEŞTERA BOLDUL POIENII CIREŞULUI. Sunt peşteri mici dar frumos
concreţionate. Se crede
că au fost adăposturi pentru omul primitiv.
PEŞTERA DE LA MĂNĂSTIREA
TISMANA
DATE ISTORICE. A fost explorată
de P. A. Chappuis şi A. Winkler în 1928. Cercetată, apoi închisă
cu grilaj metalic. Aici a fost ascuns tezaurul Băncii Naţionale
Române în timpul celui de-al doilea război mondial.
LOCALIZARE. Lângă
mănăstire pe versantul unde se află şi chilia Sfântului
Nicodim. Altitudine 350 m. Este săpată de apă în calcare, apoi
la circa 50 m interior, cursul de apă este captat. O parte este dirijat
să curgă, mai întâi prin conducte pe sub mănăstire, apoi pe
versantul estic al platoului pe care este construită mănăstirea,
formând renumita cascadă.
DESCRIERE. Intrare largă la
suprafaţa solului, care ulterior a fost zidită, lăsând astfel
sala mare accesibilă doar printr-o poartă metalică. Peştera
se continuă din sala mare cu un mic tunel ce dă în a doua sală
de câţiva metri înălţime, având forma unei camere şi unde a
fost ascuns tezaurul. Lungă de 200 m este lipsită de concreţiuni
şi are planşeul acoperit cu material aluvionar şi scânduri
putrezite. Ele formau vechiul stăvilar care folosea la captarea apei
pentru punerea în mişcare a unui dinam electric. Un stăvilar mai nou,
de ciment, capta apa pentru mănăstire înainte ca aceasta să fie
alimentată din reţeaua comunei. Acum apa de aici este dirijată
prin conductă la o frumoasă cişmea din curtea
mănăstirii.
FAUNA. Peşteră caldă
(10 gr.C) şi umedă, cu schimb de curenţi de aer provocaţi
de cursul de apă. Mici vietăţi subtroglofile sezoniere
formează o faună foarte bogată. Vara pe pereţii sălii
a doua trăiesc Limonia nubeculosa şi Tarnania fenestralis iar iarna
Culex pipiens, Exechiopsis magnicanda şi Acrolepia pulicariae. O specie
permanentă troglofilă Nesticus locuieşte alături de o
mică colonie de lilieci Rhynolophus ferrum-equinum.
Speciile troglobionte care nu mai trăiesc nicăieri
în lume decât în această peşteră, sunt: Tismanella
chappuisi chappuisi (tismăniţe), cu o populaţie
foarte numeroasă şi Haplophthalamus tismanicus.
Altele
specii: Trichoniscus cf. inferus, Trachysphaera jonescui
tismanae şi Onychiurus cloşanicus. Ultima specie
atestă faptul că în timpuri trecute lanţul de peşteri Gura
Plaiului, Tismana , Pocruia, Apa Moiştii, Cloşani erau legate
biologic una de alta prin cursuri subterane.
Tot de ansamblul peşterii ţine şi CHILIA
SFANTULUI NICODIM. Loc de reculegere şi comunicare a Sfântului
Nicodim cu Dumnezeu. Alte chilii mai mici, dovedesc că retragerea în
liniştea peşterilor pentru rugăciune, era o practică
folosită în vechime de strămoşii noştri. Ea îşi are
originea în preistorie şi a fost fundamentul practicilor religioase
zamolxiene. Este încă o dovadă că poporul român şi-a
organizat şi dezvoltat viaţa religioasă numai cu ajutorul lui
Dumnezeu. Fără a-i impune nimeni conduita, el a fost considerat chiar
din primele secole de după Hristos, un popor deja creştin, fiind
reprezentat apoi, prin Teofil Gotul, la Consiliul de la Nicea (325 DH).
La câţiva metri de chilie, se observă ca o pictură
arhaică pe stâncă, „şarpele împietrit”. Legenda spune că el
este rezultatul unei minuni a Sfântului Nicodim, care prin rugăciune, a
făcut în acest fel inofensivă reptila ce-i ameninţa viaţa.
Minune sau mărturia cea mai veche a artei omului preistoric la
Tismana? Se aşteaptă ca specialiştii să-şi spună,
explicit şi unanim, cuvântul. O confirmare a credinţei poporului
nostru în Dumnezeu printr-o formă superioară de spiritualitate, cum
ar fi arta, şi aceasta cu mult înainte de bizanţ, ne-ar aduce în prim
planul popoarelor aşa zise „sfinte”, a se vedea şi comentariile de
mai jos, legate de peştera Fuşteica.
PEŞTERI IN IMEDIATA APROPIERE.
PEŞTERA
PĂSTRĂVĂRIEI. Localizare: Pe partea
estica a Văii Tismanei, puţin mai jos de mănăstire. Date
istorice: Demult, în vremuri preistorice, pe platoul din faţa acesteia
avea loc târgul de vară de la Dizmeni.(Tismeni,
denumirea străveche a Tismanei). La gura peşterii, lângă stânca
numită mama, era marele cuptor pentru produsele de panificaţie care
se dădeau de pomană. Era sărbătoarea mamei în viziunea
getă, dinainte de creştinism.
Dea-lungul pârâului Furniei (cuptorului) dar şi pe
toată Valea Tismanei, erau amenajate „scăunele”, locuri pentru
servirea mesei.
In timpul creştinismului pe „scăunelul” cel mai mare s-a
construit o biserică din lemn pentru consolidarea acestui cult pe care-l
răspândise, printre oameni, fiul domnului. Biserica a luat hramul sfintei
Fecioare Maria, mama domnului nostru Iisus Hristos. După construcţia
unei noi biserici pe platoul actual al mănăstirii, vechea
biserică a devenit „Schitul din Scăunele” şi „locul unde a fost
îngropat sfântul Anton”. El a fost abandonat până la urmă datorită
urcuşului greu, fapt descris şi de trimisul patriarhului
Contantinopolului, Paul de Alep.
Şi aceste schimbări dovedesc că trecerea noastră la
creştinism nu s-a făcut prin forţă. Ea a venit normal, ca
evoluţie a obştii şi a producţiei materiale. Poporul român
este singurul din Balcani care nu are o dată de creştinare el fiind
considerat din naştere creştin.
Peştera este, geologic, încă activă şi din cauza
apei nu este accesibilă.
PEŞTERILE POCRUII. De la
mănăstire, peste dealul Cornetului ajungem la trei peşteri mici de pe versantul estic al râului Pocruia. Pe
celălalt versant, vizavi, se află Peştera
din Dealul Ruşchiului având circa 86 m. Toate sunt săpate în
dolomite.
PEŞTERILE SOHODOLULUI. Pe
acelaşi aliniament, în zona vetrei satului Sohodol Peştera cu Războaie şi Peştera
de la Apa Moiştii prezintă numai interes speologic.
Peşterile dealului Tihomir şi ale Steiului Coziei
prezintă însă şi mare interes istoric şi antropologic. Una
din peşterile Tihomirului are
legătură biologică cu Peştera
Cloşani şi ar putea avea şi legătură
fizică. Peşterile din steiul Coziei au
fost locuite din preistorie de oamenii primitivi iar un scurt timp, au fost
şi ele loc de reculegere şi comunicare a Sfântului Nicodim cu
Dumnezeu înainte ca acesta să se stabilească la Tismana.
PEŞTERA FUŞTEICA DE LA IZVARNA
DATE ISTORICE. A fost descrisă de P. A. Chappuis, A.
Winkler şi R. Jeanel în 1951. O prezentare mai amplă a fost
făcută de speologul Ştefania Avram care a întocmit şi o
schiţă.
LOCALIZARE. Lângă magazinul sătesc din centrul
satului Izvarna. Tot acolo se află biserica şi căminul cultural,
pe lângă care trece pârâul venit din peşteră în anotimp ploios.
Pârâul are însă ca principal furnizor de apă un puternic izbuc aflat
la 50 metri de peşteră. El este amenajat pentru a putea fi folosit de
oameni, animale domestice şi gospodinele din jur care spală rufele
aici.
VALOARE SPIRITUALĂ. Întregul
ansamblu rural inspiră vremuri arhaice şi este mai mult ca sigur
că omul primitiv şi-a găsit adăpost aici. Pe lângă
aceasta, ca şi în cazul peşterilor de la Tismana, este evident
că peştera a folosit ca loc de reculegere şi rugăciune. Un
altar, este prelucrat primitiv în stâncă, spre centrul peşterii,
dovedind că această practică ar fi putut continua şi în
primele secole ale creştinismului, chiar dacă biserica
creştină apăruse deja. Cuvântul „fuşteica” vine de la
„fustus”, toiag, iar aceasta ar putea confirma faptul că ritualul religios
se făcea organizat sub conducerea unui preot.
Mai mult, se deduce că toiagul era un accesoriu mai
vechi decât crucea care apare în creştinism, după răstignirea
fiului domnului Iisus Hristos. Apariţia destul de controversată a
icoanelor în secolul al VI-lea vine să diversifice exprimarea prin
artă a credinţei. O dată cu acceptarea generalizată a icoanelor,
pretenţia vechiului testament de a nu face imaginea lui Dumnezeu este
depăşită. Zadarnic împăraţii bizantini Leon al III-lea
(717-741) şi Constantin al V-lea (741-775) vor interzice cultul imaginilor
şi al relicvelor mergând până la distrugerea icoanelor şi
persecuţia partizanilor folosirii lor.
Sub influenţa mamei sale Teodora, tânărul împărat Mihai
al III-lea restaurează definitiv cultul imaginilor.
Două concluzii. Prima, Constantinopolul decidea
„gusturile” şi „ideile noi” ne înţelegând mare lucru din originea
lor.
A doua, nu bizanţul era „inventatorul” exprimării
prin artă a credinţei ci geţii strămoşii noştri,
care adaptaseră cu un mileniu înainte, idealul frumuseţii artei
plastice, idealului de frumuseţe spirituală şi al liniştii
interioare dându-i o semnificaţie
profundă şi invizibilă.
Acest lucru ne arată că nu geţii (dacii) erau
barbari, „închinându-se la idoli” ci romanii erau barbari ne înţelegând
acest aspect al unei profunde
trăiri interioare a omului prin artă, apropriindu-l foarte mult de
Dumnezeu.
Distrugerea locurilor sacre ale dacilor nu a diminuat cu
nimic credinţa în Dumnezeu a poporului nostru. Pentru că distrugerea
materială nu poate afecta în nici un fel imensitatea spirituală.
Dar oare, nu contravine cărţii sfinte, nu este o
blasfemie obiceiul dacic, de a ne apropia de Dumnezeu prin lucruri
pământeşti, aşa cum am descris aici obiceiurile legate de
locurile din apropierea peşterilor Tismanei?
Nu, hotărât nu, de îndată ce însuşi Dumnezeu
şi-a arătat faţa creştinilor prin fiul său Iisus
Hristos. Ne închinăm la icoană dar gândul nostru ne este la EL !
DESCRIERE. Se
pătrunde printr-o deschidere destul de largă 3/5 m, la baza unui
perete de calcar. Unica galerie care porneşte de aici continuă pe o
lungime de 516 m. Ea se bifurcă la capăt, dar cele două
ramificaţii sunt accesibile doar pe câţiva metri. Galeria s-a
dezvoltat pe diaclază, atingând pe alocuri şi 7 m înălţime,
fără să depăşească la bază 2,5 m
lăţime. Podeaua este acoperită cu mult material aluvionar,
predominând nisipul şi pietrişul dispuse în mare parte în terase. La
intrare acest material se află pe laturile deschiderii până aproape
de tavan, indicând gradul accentuat de colmatare a peşterii în trecut.
Pârâul subteran, care acum nu se mai formează decât la viituri, a
transportat aceste aluviuni la exterior. Gradul de concreţionare este
redus. Pereţii şi tavanul sunt acoperiţi cu scurgeri în a doua
jumătate a peşterii, unde apar şi discuri. Fiind locuită
tot timpul anului de lilieci, peştera este relativ bogată în guano,
dar în perioade ploioase acesta este spălat de pe podea. Guanoul este
răspândit între 30 şi 200 m de la intrare.
Peşteră caldă şi umedă cu
curenţi de aer ce pătrund prin ramificaţia stângă de la
capătul galeriei indicând o legătură cu exteriorul.
FAUNA. Destul de bogată în specii guanofile
aparţinând în special acarienilor, colembolelor, dipterelor şi
coleopterelor. Trei specii troglobionte Sophrochaela subaspera, Duvalius
spinifer, mai rare, şi Trichniscus cf. inferus. Există şi
două specii de păianjeni, Nesticus cellulanus, în interior şi
Meta merianae ai cărei coconi albi, rotunzi şi aplatizaţi se
văd lipiţi pe pereţi înspre deschidere.
(Mircea
Bleahu şi colaboratorii * Peşteri din România, Ed.
ştiinţifică şi enciclopedică, 1976)
PEŞTERI IN IMEDIATA APROPIERE.
PEŞTERA LILIECILOR. Pe Cheile
Sohodolului de Izvarna la 360 m de sat, în versantul drept.
PEŞTERA LUI RĂUŢ. Pe dealul
Izvarna, spre Costeni. Cercetătorii o au în vedere pentru a fi
cercetată deoarece se pare că are un sediment de vârstă
interglaciară similar celui de la Peştera Cioarei.
Dacă Peştera Fuşteica a fost spălată de pârâul
din interior, se aşteaptă ca aceste peşteri din apropiere,
situate la altitudine mai mare şi deci ferite de cursurile de apă,
să-şi fi păstrat straturile de cultură din musterian.
FINAL
Numărul peşterilor Tismanei este mult mai mare decât cel
prezentat aici.
Dată
fiind mulţimea lor, nimeni nu se mai sinchiseşte de ele iar grote
mici, servind ca adăpost vietăţilor de tot felul, mari sau mici,
se găsesc la tot pasul în zonele calcaroase.
Dincolo de una din aceste grote, o peşteră imensă
şi-a făcut apariţia la dinamitarea unor calcare pentru a construi un drum forestier în
Ruşeaţă, locul de plecare a ungurenilor din Tismana pe plaiul ce
duce la munţii Oslei. Constructorii de drumuri nu sunt însă speologi.
Câteva zeci de autobasculante au rezolvat problema stopării temporare a
lucrului, şi implicit, a înaintării mai departe a maşinilor
şantierului angajate în construcţia drumului.
Omul modern, nu mai are nevoie de grote pentru a se adăposti temporar
la primejdie.
Iar reculegerea şi rugăciunea in liniştea grotelor pare
bizară şi hilară.
Se consideră astăzi că, liniştea din peşteri ar
fi prea apăsătoare pentru aceasta iar ambianţa prea
naturală.
