PEŞTERILE DIN ZONA TISMANA

      

Stânga: Peşterile Cloşani şi Gura Plaiului declarate „Monument ale naturii”

Dreapta: Chilia de reculegere a Sfântului Nicodim de la Tismana

Continuare a unor practici religioase străvechi

 

 

ZONA TISMANEI DE LA PEŞTERA CIORII LA

PODUL LUI DUMNEZEU

 

O salbă de adăposturi pentru omul preistoric şi un loc lăsat de Dumnezeu, pentru aceşti oameni, pentru  a sta în linişte şi rugăciune înainte de a-şi construi propriile locuinţe din lemn

După perioadele dificile de oscilaţie glaciară, omul a ieşit în final din peşteri. Pentru om, ele n-au fost decât un refugiu temporar. Dar unele animale de mici dimensiuni care au găsit aici o minimă sursă de hrană, s-au adaptat la mediu şi nu au mai ieşit niciodată.

 

PEŞTERILE TISMANEI ŞI VIETĂŢILE LOR

UNICE ÎN LUME

 

După retragerea gheţarilor, trăsătura caracteristică a peşterilor în paleoliticul superior o constituie pentru om, refugiul strategic, dar fauna cavernicolă s-a dezvoltat şi a rămas definitiv legată de acest mediu. Pentru că animalele dau dovadă de o mare capacitate selectivă, caută condiţii preferenţiale care să le permită o dezvoltare normală cu pierdere cât mai mică de energie.

Pe străvechile noastre plaiuri din zona vestică a Podişului Getic, îşi au leagănul specii unicat în lume. Ca unitate tectonică Pânza Getică este una dintre cele mai vechi iar urmele glaciare în zona crestelor înalte se văd şi azi. Vă prezentăm vietăţile endemice din peşterile zonei Tismana unde trăiesc specii troglobionte unicat.

 

PEŞTERA GURA PLAIULUI

DECLARATĂ MONUMENT AL NATURII

 

            DATE ISTORICE. A fost descrisă de P. A. Chappuis şi R. Jeanel în 1951. Cercetată apoi de specialiştii de la CMN, a fost declarată MONUMENT AL NATURII, şi închisă cu grilaj metalic.

            LOCALIZARE. La nordul satului Topeşti, pe drumul forestier, circa 4 km. Se urcă pe dealul Gura Plaiului pe o potecă, circa 500 m, până la o stână. Altitudine 650 m. Este săpată de apă în calcare jurasic-cretacice.

            DESCRIERE. Intrare la suprafaţa solului, greu de găsit, la rădăcina unui tei gros. Lungă de 150 m, peştera începe cu un mic aven de 7 m, având forma unei crăpături. Se coboară pe un trunchi de copac sau pe o sfoară într-o sală mică. Un con de grohotiş, duce la sala mare lungă de 70 m şi înaltă de 4 m. Concreţiuni foarte bogate şi frumoase. De la mijlocul sălii un pasaj în pantă conduce într-o altă sală paralelă cu prima, la fel de mare şi de concreţionată. La sol, mici bazinaşe cu apă în care trăiesc nirfagi.

            FAUNA. Peşteră caldă şi umedă, lipsită de curenţi de aer propice dezvoltării unor mici vietăţi troglobionte care se găsesc numai aici:  Tismanella chappuisi diversa, Trichoniscus cf. inferus, Trachysphaera jonescui tismanae şi Harpolithobius oltenicus.

 

            PEŞTERI IN IMEDIATA APROPIERE.

PEŞTERA DIN BILE. Se află la sud de Peştera Gura Plaiului la circa 500 m. Probabil vechea intrare s-a prăbuşit dând naştere unul larg aven şi unei săli imense pe fundul căreia se prăbuşesc mereu bolovani. Grohotişul format pe fund dă şi denumirea peşterii. Încă necercetată de specialişti dar echipajul Montana al şcolii Topeşti a observat, în anul 1975, aceleaşi vietăţi ca la Peştera Gura Plaiului. Autorul acestui site împreună cu Crişan Rădulescu, geolog din Tismana, au descoperit un mic aven secret sub grohotiş. El duce printr-o falie extrem de strâmtă la o sală largă din al cărei tavan atârnă o splendidă orgă de stalactite bine aliniate. Pe podea nenumărate oase care au fost acoperite de sedimente. Abundenţa lor are următoarea explicaţie:

            Prăbuşirea imensei mase calcaroase de la intrare a generat mare spaimă în rândul locuitorilor care locuiau în vremuri străvechi pe platoul din zonă. Fenomenul  a fost interpretat ca având la origine „duhurile rele”  iar de atunci aici se aruncă câinii turbaţi şi animalele bolnave.

PEŞTERA HAIDUCILOR. Se urcă lent 1 km de la Peştera Gura Plaiului, până se ajunge pe platoul de deasupra Pietrei Pârgavului. Peştera este destul de largă şi înaltă, dar în pantă. Se coboară destul de greu pe grohotiş circa 100 m până la un lac adânc şi limpede ca cristalul. Legenda spune că dacă s-ar da o stâncă la o parte lacul ar seca şi s-ar ajunge la comorile haiducilor. La mijloc grohotişul astupase două camere extrem de interesante ca formă, sugerându-le un caracter artificial. E posibilă o locuire a omului preistoric.

PEŞTERA DIN PÂRGAVULUI. Este de fapt ieşirea din cursul subteran al unui râu, care are intrarea la circa 1 km nord de Peştera Haiducilor, aceasta aflându-se la mijloc. Lacul confirmă faptul că acumularea subterană de apă se poate scurge doar limitat. Prin peşteră nu se poate deci intra dincolo de un sifon care reglementează debitul Pârgavului.

PEŞTERA DIN CHICIURA. Se spune că aici şi-ar fi ascuns armele Tudor Vladimirescu dar aceasta nu e posibil decât dacă ar mai fi o altă intrare. Intrarea principală se face printr-un aven de circa 30 m, accesibil numai cu materiale specifice speologilor.

PEŞTERA CU APĂ DE LA COROANA. De fapt un aven în care se scurge, pe timp ploios, apa acumulată de pe versantul sudic al unui deal ce separă platforma Gornoviţa de Valea Tismăniţei.

PEŞTERA MUIERILOR DIN PÂRGAVU şi PEŞTERA BOLDUL POIENII CIREŞULUI. Sunt peşteri mici dar frumos concreţionate. Se crede că au fost adăposturi pentru omul primitiv.

 

PEŞTERA DE LA MĂNĂSTIREA TISMANA

 

            DATE ISTORICE. A fost explorată de P. A. Chappuis şi A. Winkler în 1928. Cercetată, apoi închisă cu grilaj metalic. Aici a fost ascuns tezaurul Băncii Naţionale Române în timpul celui de-al doilea război mondial.

            LOCALIZARE. Lângă mănăstire pe versantul unde se află şi chilia Sfântului Nicodim. Altitudine 350 m. Este săpată de apă în calcare, apoi la circa 50 m interior, cursul de apă este captat. O parte este dirijat să curgă, mai întâi prin conducte pe sub mănăstire, apoi pe versantul estic al platoului pe care este construită mănăstirea, formând renumita cascadă.

            DESCRIERE. Intrare largă la suprafaţa solului, care ulterior a fost zidită, lăsând astfel sala mare accesibilă doar printr-o poartă metalică. Peştera se continuă din sala mare cu un mic tunel ce dă în a doua sală de câţiva metri înălţime, având forma unei camere şi unde a fost ascuns tezaurul. Lungă de 200 m este lipsită de concreţiuni şi are planşeul acoperit cu material aluvionar şi scânduri putrezite. Ele formau vechiul stăvilar care folosea la captarea apei pentru punerea în mişcare a unui dinam electric. Un stăvilar mai nou, de ciment, capta apa pentru mănăstire înainte ca aceasta să fie alimentată din reţeaua comunei. Acum apa de aici este dirijată prin conductă la o frumoasă cişmea din curtea mănăstirii.

            FAUNA. Peşteră caldă (10 gr.C) şi umedă, cu schimb de curenţi de aer provocaţi de cursul de apă. Mici vietăţi subtroglofile sezoniere formează o faună foarte bogată. Vara pe pereţii sălii a doua trăiesc Limonia nubeculosa şi Tarnania fenestralis iar iarna Culex pipiens, Exechiopsis magnicanda şi Acrolepia pulicariae. O specie permanentă troglofilă Nesticus locuieşte alături de o mică colonie de lilieci Rhynolophus ferrum-equinum.

Speciile troglobionte care nu mai trăiesc nicăieri în lume decât în această peşteră, sunt: Tismanella chappuisi chappuisi (tismăniţe), cu o populaţie foarte numeroasă şi Haplophthalamus tismanicus.

 Altele specii: Trichoniscus cf. inferus, Trachysphaera jonescui tismanae şi Onychiurus cloşanicus. Ultima specie atestă faptul că în timpuri trecute lanţul de peşteri Gura Plaiului, Tismana , Pocruia, Apa Moiştii, Cloşani erau legate biologic una de alta prin cursuri subterane.

Tot de ansamblul peşterii ţine şi CHILIA SFANTULUI NICODIM. Loc de reculegere şi comunicare a Sfântului Nicodim cu Dumnezeu. Alte chilii mai mici, dovedesc că retragerea în liniştea peşterilor pentru rugăciune, era o practică folosită în vechime de strămoşii noştri. Ea îşi are originea în preistorie şi a fost fundamentul practicilor religioase zamolxiene. Este încă o dovadă că poporul român şi-a organizat şi dezvoltat viaţa religioasă numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Fără a-i impune nimeni conduita, el a fost considerat chiar din primele secole de după Hristos, un popor deja creştin, fiind reprezentat apoi, prin Teofil Gotul, la Consiliul de la Nicea (325 DH). 

La câţiva metri de chilie, se observă ca o pictură arhaică pe stâncă, „şarpele împietrit”. Legenda spune că el este rezultatul unei minuni a Sfântului Nicodim, care prin rugăciune, a făcut în acest fel inofensivă reptila ce-i ameninţa viaţa.

Minune sau mărturia cea mai veche a artei omului preistoric la Tismana? Se aşteaptă ca specialiştii să-şi spună, explicit şi unanim, cuvântul. O confirmare a credinţei poporului nostru în Dumnezeu printr-o formă superioară de spiritualitate, cum ar fi arta, şi aceasta cu mult înainte de bizanţ, ne-ar aduce în prim planul popoarelor aşa zise „sfinte”, a se vedea şi comentariile de mai jos, legate de peştera Fuşteica.  

 

PEŞTERI IN IMEDIATA APROPIERE.

PEŞTERA PĂSTRĂVĂRIEI. Localizare: Pe partea estica a Văii Tismanei, puţin mai jos de mănăstire. Date istorice: Demult, în vremuri preistorice, pe platoul din faţa acesteia avea loc târgul de vară de la Dizmeni.(Tismeni, denumirea străveche a Tismanei). La gura peşterii, lângă stânca numită mama, era marele cuptor pentru produsele de panificaţie care se dădeau de pomană. Era sărbătoarea mamei în viziunea getă, dinainte de creştinism.  Dea-lungul  pârâului  Furniei (cuptorului) dar şi pe toată Valea Tismanei, erau amenajate „scăunele”, locuri pentru servirea mesei.

In timpul creştinismului pe „scăunelul” cel mai mare s-a construit o biserică din lemn pentru consolidarea acestui cult pe care-l răspândise, printre oameni, fiul domnului. Biserica a luat hramul sfintei Fecioare Maria, mama domnului nostru Iisus Hristos. După construcţia unei noi biserici pe platoul actual al mănăstirii, vechea biserică a devenit „Schitul din Scăunele” şi „locul unde a fost îngropat sfântul Anton”. El a fost abandonat până la urmă datorită urcuşului greu, fapt descris şi de trimisul patriarhului Contantinopolului, Paul de Alep.

Şi aceste schimbări dovedesc că trecerea noastră la creştinism nu s-a făcut prin forţă. Ea a venit normal, ca evoluţie a obştii şi a producţiei materiale. Poporul român este singurul din Balcani care nu are o dată de creştinare el fiind considerat din naştere creştin.  

Peştera este, geologic, încă activă şi din cauza apei nu este accesibilă.

PEŞTERILE POCRUII. De la mănăstire, peste dealul Cornetului ajungem la trei peşteri mici de pe versantul estic al râului Pocruia. Pe celălalt versant, vizavi, se află Peştera din Dealul Ruşchiului având circa 86 m. Toate sunt săpate în dolomite.

PEŞTERILE SOHODOLULUI. Pe acelaşi aliniament, în zona vetrei satului Sohodol Peştera cu Războaie şi Peştera de la Apa Moiştii prezintă numai interes speologic.

Peşterile dealului Tihomir şi ale Steiului Coziei prezintă însă şi mare interes istoric şi antropologic. Una din peşterile Tihomirului are legătură biologică cu Peştera Cloşani şi ar putea avea şi legătură fizică. Peşterile din steiul Coziei au fost locuite din preistorie de oamenii primitivi iar un scurt timp, au fost şi ele loc de reculegere şi comunicare a Sfântului Nicodim cu Dumnezeu înainte ca acesta să se stabilească la Tismana. 

 

PEŞTERA FUŞTEICA DE LA IZVARNA

 

DATE ISTORICE. A fost descrisă de P. A. Chappuis, A. Winkler şi R. Jeanel în 1951. O prezentare mai amplă a fost făcută de speologul Ştefania Avram care a întocmit şi o schiţă.

LOCALIZARE. Lângă magazinul sătesc din centrul satului Izvarna. Tot acolo se află biserica şi căminul cultural, pe lângă care trece pârâul venit din peşteră în anotimp ploios. Pârâul are însă ca principal furnizor de apă un puternic izbuc aflat la 50 metri de peşteră. El este amenajat pentru a putea fi folosit de oameni, animale domestice şi gospodinele din jur care spală rufele aici.

VALOARE SPIRITUALĂ. Întregul ansamblu rural inspiră vremuri arhaice şi este mai mult ca sigur că omul primitiv şi-a găsit adăpost aici. Pe lângă aceasta, ca şi în cazul peşterilor de la Tismana, este evident că peştera a folosit ca loc de reculegere şi rugăciune. Un altar, este prelucrat primitiv în stâncă, spre centrul peşterii, dovedind că această practică ar fi putut continua şi în primele secole ale creştinismului, chiar dacă biserica creştină apăruse deja. Cuvântul „fuşteica” vine de la „fustus”, toiag, iar aceasta ar putea confirma faptul că ritualul religios se făcea organizat sub conducerea unui preot.

Mai mult, se deduce că toiagul era un accesoriu mai vechi decât crucea care apare în creştinism, după răstignirea fiului domnului Iisus Hristos. Apariţia destul de controversată a icoanelor în secolul al VI-lea vine să diversifice exprimarea prin artă a credinţei. O dată cu acceptarea generalizată a icoanelor, pretenţia vechiului testament de a nu face imaginea lui Dumnezeu este depăşită. Zadarnic împăraţii bizantini Leon al III-lea (717-741) şi Constantin al V-lea (741-775) vor interzice cultul imaginilor şi al relicvelor mergând până la distrugerea icoanelor şi persecuţia partizanilor folosirii lor.  Sub influenţa mamei sale Teodora, tânărul împărat Mihai al III-lea restaurează definitiv cultul imaginilor.

Două concluzii. Prima, Constantinopolul decidea „gusturile” şi „ideile noi” ne înţelegând mare lucru din originea lor.

A doua, nu bizanţul era „inventatorul” exprimării prin artă a credinţei ci geţii strămoşii noştri, care adaptaseră cu un mileniu înainte, idealul frumuseţii artei plastice, idealului de frumuseţe spirituală şi al liniştii interioare dându-i  o semnificaţie profundă şi invizibilă.

Acest lucru ne arată că nu geţii (dacii) erau barbari, „închinându-se la idoli” ci romanii erau barbari ne înţelegând acest aspect  al unei profunde trăiri interioare a omului prin artă, apropriindu-l foarte mult de Dumnezeu.

Distrugerea locurilor sacre ale dacilor nu a diminuat cu nimic credinţa în Dumnezeu a poporului nostru. Pentru că distrugerea materială nu poate afecta în nici un fel imensitatea spirituală.

Dar oare, nu contravine cărţii sfinte, nu este o blasfemie obiceiul dacic, de a ne apropia de Dumnezeu prin lucruri pământeşti, aşa cum am descris aici obiceiurile legate de locurile din apropierea peşterilor Tismanei?

Nu, hotărât nu, de îndată ce însuşi Dumnezeu şi-a arătat faţa creştinilor prin fiul său Iisus Hristos. Ne închinăm la icoană dar gândul nostru ne este la EL !

   DESCRIERE. Se pătrunde printr-o deschidere destul de largă 3/5 m, la baza unui perete de calcar. Unica galerie care porneşte de aici continuă pe o lungime de 516 m. Ea se bifurcă la capăt, dar cele două ramificaţii sunt accesibile doar pe câţiva metri. Galeria s-a dezvoltat pe diaclază, atingând pe alocuri şi 7 m înălţime, fără să depăşească la bază 2,5 m lăţime. Podeaua este acoperită cu mult material aluvionar, predominând nisipul şi pietrişul dispuse în mare parte în terase. La intrare acest material se află pe laturile deschiderii până aproape de tavan, indicând gradul accentuat de colmatare a peşterii în trecut. Pârâul subteran, care acum nu se mai formează decât la viituri, a transportat aceste aluviuni la exterior. Gradul de concreţionare este redus. Pereţii şi tavanul sunt acoperiţi cu scurgeri în a doua jumătate a peşterii, unde apar şi discuri. Fiind locuită tot timpul anului de lilieci, peştera este relativ bogată în guano, dar în perioade ploioase acesta este spălat de pe podea. Guanoul este răspândit între 30 şi 200 m de la intrare.

Peşteră caldă şi umedă cu curenţi de aer ce pătrund prin ramificaţia stângă de la capătul galeriei indicând o legătură cu exteriorul.

FAUNA. Destul de bogată în specii guanofile aparţinând în special acarienilor, colembolelor, dipterelor şi coleopterelor. Trei specii troglobionte Sophrochaela subaspera, Duvalius spinifer, mai rare, şi Trichniscus cf. inferus. Există şi două specii de păianjeni, Nesticus cellulanus, în interior şi Meta merianae ai cărei coconi albi, rotunzi şi aplatizaţi se văd lipiţi pe pereţi înspre deschidere.

(Mircea Bleahu şi colaboratorii * Peşteri din România, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1976)

 

PEŞTERI IN IMEDIATA APROPIERE.

PEŞTERA LILIECILOR. Pe Cheile Sohodolului de Izvarna la 360 m de sat, în versantul drept.

PEŞTERA LUI RĂUŢ. Pe dealul Izvarna, spre Costeni. Cercetătorii o au în vedere pentru a fi cercetată deoarece se pare că are un sediment de vârstă interglaciară similar celui de la Peştera Cioarei.

Dacă Peştera Fuşteica a fost spălată de pârâul din interior, se aşteaptă ca aceste peşteri din apropiere, situate la altitudine mai mare şi deci ferite de cursurile de apă, să-şi fi păstrat straturile de cultură din musterian.

 

FINAL

 

Numărul peşterilor Tismanei este mult mai mare decât cel prezentat aici.

Dată fiind mulţimea lor, nimeni nu se mai sinchiseşte de ele iar grote mici, servind ca adăpost vietăţilor de tot felul, mari sau mici, se găsesc la tot pasul în zonele calcaroase.

 

Dincolo de una din aceste grote, o peşteră imensă şi-a făcut apariţia la dinamitarea  unor calcare pentru a construi un drum forestier în Ruşeaţă, locul de plecare a ungurenilor din Tismana pe plaiul ce duce la munţii Oslei. Constructorii de drumuri nu sunt însă speologi. Câteva zeci de autobasculante au rezolvat problema stopării temporare a lucrului, şi implicit, a înaintării mai departe a maşinilor şantierului angajate în construcţia drumului.

Omul modern, nu mai are nevoie de grote pentru a se adăposti temporar la primejdie.

Iar reculegerea şi rugăciunea in liniştea grotelor pare bizară şi hilară.

Se consideră astăzi că, liniştea din peşteri ar fi prea apăsătoare pentru aceasta iar ambianţa prea naturală.  

 

G

E