REGII DACI                               BASARABII                          REGII ROMÂNIEI                

 

ACEŞTIA AU FOST MARII NOŞTRI ÎNTEMEIETORI

 

DINTRE ACEŞTIA, BASARABII AU FOST ŞI INTEMEIETORII MANASTIRII TISMANA

 

Unele pagini au fundal sonor, dacă vă interesează, deschideţi difuzoarele!

 

Rezumatul capitolelor afişate în cadrul din stânga

 

Toponimul  Tismana nu vine numai de  la arborele  de tisă, aşa cum s-a crezut până acum ci este o MOSTENIRE DE LA PARINŢII NOSTRI TRACII

Găsirea interpretării exacte a toponimului, precum şi reconsiderarea unor vechi scrieri, ne-au condus la ipoteza că locuitorii străvechilor sate geto-dacice ale Tismenii (Dizmeni) au păstrat încă din preistorie obiceiuri şi ritualuri religioase în aria Diz Meni , în traducere, locul sacru de invocare.

În vremurile creştine, construindu-se aici o biserică, s-a căutat să se păstreze vechea  denumire şi întărind platoul de sub actuala mănăstire, s-a folosit lemnul de tis şi sigă iar locul a fost creştinat sub numele de Tismena, adică cetatea din tis (şi sigă).  Tismena creştinată, capătă din ce în ce mai multă importanţă. Păstorii din împrejurimi sunt atraşi acum aici, nu numai de vechea sărbătoare din mijlocul verii, ce se ţinea pe valea răcoroasă a Tismanei dar şi de frumoasele slujbe creştine ţinute de preoţi. Ei veneau la slujba de SFINŢIRE A APEI, şi se întorceau acasă cu ceva de mare preţ: apă sfinţită de la Tismana. Obiceiul datează din primele secole creştine şi mulţi s-au creştinat cu apa Tismanei venind aici de la mari distanţe, călare, în căruţe sau pe jos.

Vechea denumire a fost uitată iar radicalul „diz”, tot mai rar folosit. Din toţi urmaşii tracilor, doar aromânii îl mai folosesc azi în cuvântul dizmălare – a desface, a deşira.

 

Această ipoteză este  confirmată şi detaliată la capitolul „Denumire”

 

Cea mai veche locuire musteriană de pe teritoriul României se află în zona Tismanei, de aceea istoria Tismanei începe  încă din epoca pietrei şi epoca  bronzului. Geto-dacii care au trăit pe meleagurile Tismanei, aveau centrele lor spirituale pe Valea Tismanei şi pe munţii sacri Dârmoxa (în traducere liberă, marele şmecher, denumire tracă păstrată şi azi), Cozia (denumire semnificând casa şefului vracilor, a marelui preot tămăduitor) şi Tihomir (denumire legată de legenda lui Typhon în luptă cu Osiris) (Capitolul „Geto-dacii”)

 

Istoricii nu-au dat importanţă cuvintelor lui Nicolae Iorga privind alcătuirea satului trac tradiţional, aşa zisul „sat barbar”. Acesta a asigurat continuitatea geto-dacilor „aninaţi de munţi” (Florus). Istoria cuceririi Daciei de pe Columna lui Traian începe cu … satul nostru tradiţional, ce-l recunoaştem imediat.

Care, vom vedea, n-a fost cucerit şi n-avea cum să poată fi cucerit.

 

 

Plaiurile munţilor noştri sunt încă o cheie a supravieţuirii traco-geto-daco-valaho-română. ( Nota info1 ) Luând în calcul toate elementele, plaiurile  Tismanei sunt vechi căi de comunicaţie ale Daciei şi ar fi trebuit să fie, dacă nu cumva au şi fost, o rută a legiunilor romane între Drobeta şi Sarmizegetusa în vreunul din războaiele cu romanii. Pentru că plaiurile noastre sunt unele dintre cele mai vechi teritorii strămoşeşti, locuite cu mii de ani înainte de imperiul roman.  Detaliem această temă la capitolele „Preistorie” şi  „Geto-dacii”, pagina „Plaiuri”.

 

Istoria mănăstirii Tismana începe înainte de Sfântul Nicodim.

Acesta este rezultatul săpăturilor arheologice de la mănăstire.

Aici a existat un lăcaş de cult înaintea venirii călugărului Nicodim de pe Muntele Athos! ( Mica nota info2 ). În preistorie, alături, era un loc de invocare a zeiţei mamă. Cultul ei continuă să existe şi în zilele noastre sub forma adorării fecioarei Maria.

 

Satele dacice ale Tismenii (Dizmeni) au fost reşedinţe poate chiar loc de naştere al multor eroi legendari şi conducători geto-daci.  Sub diverse nume, aici au trăit strămoşii Basarabilor, proveniţi din străvechi ramuri nobile. Poate şi din ramura antică a Zarabilor. Motiv în plus pentru a construi aici un prim lăcaş de cult, apoi Mănăstirea Tismana. Păstrând tradiţia locului, ea poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Călugării Tismanei spun demult că Nicodim este înrudit cu Basarabii şi au avut dreptate. Prin tot ce a făcut, el a continuat linia întregitoare a Basarabilor dar pe altă cale, calea spirituală.

Surse independente una de alta, vin să confirme şi să descopere mereu alţi strămoşi Basarabi, voievozi locali în nuclee prestatale, în zona Oslea – Severin – Valea Timocului.

 

Dezlegarea arborelui genealogic al Basarabilor echivalează cu adăugarea unor importante secvenţe de istorie între Dacia antică şi Ţara Românească.

 

    

 

MĂNĂSTRIREA HILANDARU DE LA SFANTUL MUNTE ATHOS ŞI MANASTIREA TISMANA

 

Nicodim a preluat nu numai modelul vieţii monahale de pe muntele Athos ci după cum bine se poate vedea în fotografiile de mai sus şi modul de amplasare şi de construire a mănăstirii de la Tismana. Forma iniţială, cea mai aproape de cea actuală, i-a fost totuşi dată mai târziu dar tot de un Basarab şi anume Matei Basarab, probabil după vechi planuri ale lui Nicodim. 

 

Mulţi istorici au crezut că Sfântul Nicodim era sârb datorită faptului că a fost unul din marii stareţi ai mănăstirii Hilandaru, ctitoria despotului sârb Ştefan Nemania (1166-1196). Şi restaurată, mai târziu, de alt despot sârb, Ştefan Duşan. Fiind condusă în vremea marii restaurări de Nicodim, perioadă înfloritoare pentru mănăstire, istoricii sârbi îi atribuie lui Nicodim o origine slavă.

 

În realitate, Sfântul Nicodim crescuse „os domnesc” la sânul voievozilor Basarabi. „Rudenie după trup” şi „A basarabilor bucurie”, Nicodim, se instruise şi se nevoise la Mănăstirea  Cutlumuş, refăcută de Vlaicu Vodă. Ctitor fusese Nicolae Alexandru unchi după mamă. Mamă, care se căsătorise cu jupan Gheorghe, vlah avut din Cetatea Prilepului. 

Pentru Nicodim, care se instruieşte la ctitoria unchiului său, Mănăstirea Cutulmuş, oferta de stareţ de la Hilandaru era atrăgătoare şi uşor de acceptat, sârbii fiind rudele sale după vărul său vlah Lazăr ajuns, mai târziu cneaz al sârbilor. Apoi, între cele două mănăstiri de la Sfântul Munte era o distanţă de numai 10 km. Pe de altă parte Nicodim devenise un om deosebit, cu vastă cultură, poliglot, sfătuitor şi diplomat al marilor oameni ai vremii. Deşi venea dintr-o elită, el refuzase rămânerea „în lumea aceasta înşelătoare” şi „înălţarea mea în slujbele politiceşti”, şi se consacrase voit şi definitiv credinţei.  Iar prin serviciile sale aduse voievozilor vlahi şi cnejilor sârbi, a meritat mai târziu, ca să fie avansat arhimandrit. 

 

Mulţumim celor care ne vor ajuta, întărind ideea centrală a acestui site că istoria noastră este o permanenţă, o continuitate. Unul din lianţii dintre daci şi domnitorii evului mediu a fost marele arbore al  Basarabilor şi fiecare „basa al României” (cum spunea M. Corvin) a fost un luptător pentru identitate cu gândul întregitor al lui Burebista. Punând istoria Tismanei, legată strâns de Basarabi, în adevăratele ei drepturi, mai adăugăm o verigă la istoria întinsului nostru plai strămoşesc !

 

Avem speranţa că istoricii care ne vor citi, vor reconfirma documentele la care facem trimitere în argumentaţia noastră, ne vor ajuta să completăm acest site şi să îndreptăm eventualele erori.

 

 

RESTART DOUĂ CADRE /////-\\\\\ RETUR CAP PAGINĂ

 

Închideţi ferestrele care nu mai convin ! 

 

 

Profesor Nicu N. Tomoniu

Autor site

ORICE REPRODUCERI DE TEXT SAU IMAGINI

NECESITA ACORDUL  FUNDATIEI TISMANA

 

Ultima modificare : iunie 2003

Impresii si sugestii la pareri@tismana.eu

Mulþumim pentru vizita dvs. pe acest site