Locomotiva CFF TISMANA

Prima echipă de fotbal a unei întreprinderi din Tismana

 

1968. Fotbal pe noul stadion Locomotiva CFF Tismana

De la stânga la dreapta prima echipă legitimată sub numele „Locomotiva CFF Tismana”:

 Vezure C-tin, Bugan,  Badea, Leşeanu , Mişu Guran, Bogdan, Kilom Octavian – căpitan de echipă,

 Nedelcu, Stan Ion - portar, Zgândăr Gheorghe, Iepure Vasile şi Savu Stanciu - antrenor

 

În anii 1960-70 sectorul CFF Tismana, era unul din cele mai prospere. În gara Tismana soseau trenurile de pe toate liniile secundare, de la Cloşani şi Apa Neagră, de la Păltinei , de la Tismeniţa şi de pe Valea Şase. Aproape că nu se ajungeau liniile de formare a garniturii trenului principal spre Târgu-Jiu. Pentru a face faţă, garnitura spre Târgu-Jiu era împinsă uneori de către două locomotive, dintre care una LDH, Diesel-hidraulică.

Profitul CFF Tismana îngăduia conducerii să-şi permită, ca pe lângă formaţiile artistice, să înfiinţeze şi o echipă de fotbal după modelul oraşului Târgu-Jiu. Acolo, după ce se înfiinţase echipa de fotbal „Flacăra” în anul 1952, luaseră start „echipele de întreprindere”:  „Flamura” echipa fabricii de confecţii, „Sănătatea” echipa spitalului şi „CIL” echipa combinatului de industrializare a lemnului. Alte întreprinderi erau pe punctul de a-şi înfiinţa propriile echipe.

Sectorul CFF Tismana, merita şi el o echipă de fotbal cu un stadion cu adevărat. Vechiul teren de fotbal, neîngrădit, amenajat doar cu porţi pentru joc, situat în zăvoiul din capătul sudic al Mahalalei, era plin de gâşte şi raţe şi dacă nu ploua, era murdar. Tot acolo se ţineau, duminica şi de alte sărbători, horele. La porţile de fotbal, aveau loc pariuri pentru trasul cu mingea „la păianjen” sau „la pălărie”  (pusă pe colţul porţii) şi uneori, în loc ca mingea să meargă la colţ, poposea pe ţoalele de sărbătoare ale celor din horă…

Conducerea CFF Tismana ia hotărârea construirii unui stadion propriu. Scopul era nu numai dezvoltarea fotbalului ci şi a altor ramuri sportive. Astfel că, stadionul cel nou va fi proiectat nu numai pentru meciuri de fotbal ci şi pentru meciuri de volei sau atletism. Terenul 3 (vezi figura) era multifuncţional: tenis de câmp, handbal, antrenamente (miuţe şi tenis cu mingea de fotbal). Acest teren şi cel de volei, aveau cei doi suporţi pentru plase, din fier şi cu scaun pentru arbitru. Terenurile 2 şi 3 precum şi pista de atletism erau căptuşite în profunzime cu zgură de la locomotive. La suprafaţă, era presărat apoi tasat, un amestec de nisip cu zgură spartă mărunt apoi cernută. Doar pe furtuni puternice găseai apă pe aceste terenuri iar la încetarea ploii ea era suptă de zgură. Ştiinţa (apoi Universitatea) Craiova făcea cantonamentele la Tismana, dintre toate terenurile din Oltenia, cel de la Tismana fiind cel mai bun.

 

1 Cabine.  2 Teren volei.  3 Teren antrenament. 4 Obstacole, standardul formaţiei de pompieri

5 Bârnă şi groapă sărituri. 6 WC. 7 Tribuna I.  8 Poarta de intrare şi ghişee de bilete

9. Şoseaua Tismana-Pocruia. 10 Sârmă de protecţie. 11 Pistă cu zgură pentru atletism

12 Terenul de fotbal. 13 Parc cu anini. 14 Bănci de lemn

 

Totul fusese extraordinar de bine proiectat, stadionul avea tribună oficială - tribuna I – „la umbră” iar pe partea opusă a terenului erau băncile tribunei a II-a. Deşi totul era construit din lemn, cu excepţia porţii mari de intrare, stadionul arăta foarte  frumos la vremea aceea. La meciul inaugural se trăseseră linii electrice din gară pentru instalaţie nocturnă, se instalase chiar şi un microfon pentru transmisia meciurilor prin staţia de amplificare. Detaliile tehnice erau asigurate de profesorul de fizică Axente Crăciunescu.

Cu forţa de muncă a CFF, construcţia stadionului cel nou din centrul Tismanei nu durase mult. Nici înghejbarea unei echipe de fotbal, al cărei nucleu deja exista. În anul 1967 echipa de fotbal a CFF (antrenată de mecanicul de locomotivă Octavian Kilom) era destul de închegată. Dar dacă până acum se făceau mai puţin antrenamente pentru condiţia fizică şi mai mult jocuri de miuţă pe câmpiile de lângă gară, prin mutarea pe noul stadion pretenţiile creşteau.

Se punea deci problema formării unei echipe performante iar la antrenamente să troneze disciplina şi seriozitatea. De aceea, la cârma echipei sunt puşi ca antrenori d-nii Savu Stanciu şi Antonie Căpitănescu, oameni cu funcţii în conducerea CFF. Vechiul antrenor Tavi Kilom, rămânea căpitan de echipă.

1966. Tineri mecanici de locomotivă:

Horia Păunescu, Ion Leşeanu, Tavi Kilom, Gelu Istudor

Bugan şi Fănică Nicolicioiu

Patru dintre ei, vor deveni fotbalişti titulari ai echipei CFF

 

 Rezultatele sunt în primul an mulţumitoare. Pentru o şi mai bună performanţă, se necesită însă intensificarea antrenamentelor şi treptat jucătorii sunt scoşi din producţie. În anul următor echipa câştigă meci după meci iar ideea de a câştiga campionatul regional vine de la sine. Se pune problema aducerii unor jucători noi şi chiar a unui antrenor de profesie.

Aşa a fost găsit, la Bucureşti, antrenorul Stadeli. Căruia i s-a dat sarcina, de a găsi în toată ţara, fotbalişti de primă mână care împreună cu fotbaliştii cei vechi, să alcătuiască o formaţie redutabilă. Şi astfel, echipa a mai fost întărită cu fundaşul Ali Mureşan, mijlocaşii Kara, Lipai, Puiu Roman şi în câteva meciuri, chiar rapidistul Niki Dumitriu.

Echipa de fotbal nou creată, se bucura de toate facilităţile unei echipe profesioniste. Cantonamentul echipei se stabilise la Ianu Ciobanu, în satul Ungureni iar formaţia beneficia acolo de dormitoare şi cantină proprie. Personalul de deservire nu avea altă sarcină decât asigurarea unor condiţii optime echipei deşi erau incluşi printre angajaţii CFF Tismana pe alte funcţii.

Tot printre angajaţii CFF Tismana, erau incluşi pe ştatele de plată şi membrii echipei de fotbal dar ei erau retribuiţi, în cele mai bănoase funcţii: mecanici de locomotivă, şefi de tren, şefi de staţie şi şefi de echipă de lucru.

 

Duba model „Steagu Roşu” supranumită „Pătulul lui Rocco”

 

Cu toate aceste funcţii deţinute formal, în fiecare zi, programul de „lucru” era ca cel al fotbaliştilor de primă divizie. El începea  cu o alergare de doi kilometri până la stadion, apoi exerciţii fizice şi lucrul cu balonul: şuturi la poartă, stop pe piept şi la picior, conducerea mingii cu capul de-a lungul stadionului, alergări de viteză şi în zigzag, miuţe de tipul „cine ţine mingea mai mult” şi multe alte elemente din arsenalul antrenorilor de primă mână. La terminarea unei „şedinţe de antrenament” tricourile erau umede! Florea Rusan, administratorul stadionului, spăla echipamentul, îl usca, şi-l depozita la căsuţa destinată fiecărui membru al echipei.

Deplasările fotbaliştilor se făceau cu trenul, pentru a lua şi vreo două-trei vagoane de suporteri şi cu o dubă marca "Steagul Roşu". Şoferul său Ion Răcoina, era supranumit Rocco iar duba, "Pătulul lui Rocco".  Pentru meciurile de la Târgu-Jiu "Pătulul lui Rocco" era insuficient. Se înscriau atât de mulţi suporteri, încât nici trenul personal nu era de ajuns. I se ataşau mereu şi două-trei vagoane platformă.

La numai un an de la inaugurarea stadionului, în 1958, noua echipă de fotbal „Locomotiva CFF Tismana” obţinea rezultate peste aşteptări. Intr-un meci cu „Unirea” Târgu-Jiu, câştigat cu 7-0 de Tismana, echipa CFF uimeşte întreaga galerie târgujiană rămasă mută. Ea  intră cu brio în elita fotbalului gorjean şi curând devine cunoscută în întreaga regiune Oltenia. Se presupune că bătaia administrată de „Locomotiva CFF Tismana” echipelor târgujene a grăbit fuziunea echipelor „Unirea” şi „Flacăra” Târgu-Jiu. Dar dincolo de această presupunere, un lucru este cert: în rândurile târgujenilor, după apariţia echipei din Tismana,  s-a declanşat ideea „mai bine o echipă bună, decât şapte proaste” . Astfel, în anul 1962, echipele „Flacăra-Unirea” şi „CIL” vor da naştere echipei „Pandurii” Târgu-Jiu. 

Tot legat de aceste „efecte colaterale” pe care le declanşa „Locomotiva CFF” Tismana, este interesant de amintit şi cum părăseşte Niki Dumitriu echipa Rapid Bucureşti, pentru a se înscrie în echipa Tismanei! Auzind de rezultatele excepţionale ale echipei, el îl urmează pe bucureşteanul Kara, care ajuns la Târgu Jiu, o ia pe jos spre Tismana… pe calea ferată. „Eram sigur că astfel, ajung la Tismana şi nu în altă parte!” justificase el mai târziu.

Dar după câteva meciuri, din păcate, lui Niki Dumitriu salariul nu i-a fost convenabil şi s-a întors la Bucureşti.

Faima echipei „Locomotiva CFF Tismana” creştea însă oricum iar echipa câştiga meci după meci.

Iată echipa de „aur” de pe vremea aceea:

 

 

Echipa standard pe vremea lui Stadeli.

În echipă activau şi alţi jucători astfel încât lotul întreg să fie de 22 de fotbalişti

Amintim dintre aceştia,  pe Badea, Vezure, Kilom, Zgândăr, Iepure, Nuţă şi Nicoliciou.

 

            Având ca ţintă câştigarea campionatului regional 1961/1962 echipa bătea la intrarea în divizia B. Pentru a-şi ajunge scopul, trebuia câştigat meciul cu „Progresul” Turnu-Severin. Meci de miză mare şi ca la orice meci cu miză, echipa „Locomotiva CFF Tismana” apelează la un jucător, pe fals, Popescu de la Breaza. Meciul este câştigat cu 1-0 de „Locomotiva CFF Tismana” dar Mişu Guran şi blondul Păunescu, fiind de prin părţile mehedinţiului, trădează! Arbitrul dă câştig de cauză echipei „Progresul” Turnu-Severin şi CFF pierde meciul cu 3-0!

            Este începutul sfârşitului!

            Echipa, nu intra în seria B şi din această cauză, toate defectele jucătorilor ei nu mai sunt trecute cu vederea.  Mecanicii, şefii de tren şi de ateliere, nu văd cu ochi buni, „fotbaliştii” care sunt plătiţi pe ştatele de plată „fără să intre campionatul mare al ţării” şi iau bani din munca lor degeaba. Ei se revoltă contra conducerii, directorul Buligan este pus la zid, i se aduc injurii, ba mai mult, Amariei Mihai secretarul Comitetului de Partid PCR, „informează” judeţul despre „neregulile constatate”!

            Necazurile se amplifică! Mandoc şeful securităţii de la Baia de Aramă ia echipei „puşca de tir” pentru că Puiu Roman şi Mişu Guran împuşcaseră gâsca medicului veterinar Ion Popescu. Cei care rămăseseră fără „gagici” din cauza fotbaliştilor, încep scandalul cu aceştia prin bufete.   Muncitorii din gară chemau fotbaliştii la lucru, şi anume, lucru efectiv pentru funcţia plătită pe ştatul de plată.

            Echipa „Locomotiva CFF Tismana” nu putea merge mai departe „în stil profesionist”, ci ca o mişcare „de masă” cu salariaţi care vor face fotbal „după programul de lucru”.

Şi jucătorii cei noi aduşi cu sacrificii, au fost primii care au plecat. Au plecat apoi şi alţii, pentru că ţinta divizei „B” era pierdută pentru totdeauna: Federaţia Română de Fotbal ia decizia de înfiinţare a Diviziei „C”! Aşa că, echipele din campionatul regional se băteau acum pentru „intrarea în „C” iar la Tismana nimănui din conducere nu-i mai păsa de fotbal. Campionatul regional 1962/1963 se joacă fără echipa „Locomotiva CFF” Tismana. În Divizia „C” intră echipa „Pandurii” Târgu-Jiu, formată din echipe bătute măr, la ele acasă, de „Locomotiva CFF” în anii precedenţi!

Şansa echipei Tismanei fusese pierdută şi cu toate acestea, „Locomotiva CFF Tismana”, rămăsese în inimile suporterilor din Tismana. Nu se aduseseră în Tismana numai „fotbalişti”, ci şi tehnici noi, pe stadionul amenajat special, se crease o adevărată „industrie a fotbalului”! Chiar şi la antrenamentele echipei, participa un public numeros. Elevii şcolii sorbeau din ochi „idolii”! Fiecare povaţă a antrenorului Stadeli rămânea adânc întipărită în rândul celor care priveau antrenamentele, era o adevărată şcoală.

De disputa dintre conducerea Sectorului CFF Tismana şi echipa antrenată de Stadeli, au profitat doar echipele înfiinţate în bazinul carbonifer Motru. La Târgu-Jiu va pleca doar Mircea Hica care va deveni titular la „Pandurii”.

Echipa „Pandurii” va plăti scump faptul că nu a procedat la racolarea majorităţii jucătorilor de la Tismana. Au făcut-o cei de la Motru, însuşi Stadeli fiind racolat atunci! Iar în campionatul 1972/1973,  „Minerul” Motru va ieşi pe locul I şi nu „Pandurii” Târgu-Jiu care, deşi fuzionaseră cu AS Gorjul, vor urca abia pe locul 7, intrând abia peste patru ani în „B”.

Aşadar, cei plecaţi de la Tismana au creat o nouă şcoală fotbalistică la Motru. Şi după 10 ani, ei vor împlini vechiul vis de la Tismana, promovarea în divizia „B”.

Din păcate pentru noi, nu „Locomotiva CFF” Tismana a fost prima echipă gorjeană întrată în divizia „B” ci „Minerul” Motru!

După racolarea majorităţii jucătorilor, gândul renaşterii „Locomotivei CFF” nu a părăsit, totuşi, Tismana iar un rol important în renaşterea echipei l-au avut fotbalişti localnici care nu au plecat nicăieri. Printre titularii care au activat „în echipa mare” era dascălul Nicu Vâlceanu şi profesorul Ion Slivilescu. Acesta mai era numit de localnici şi „Jean”, după firma lui taică-său „La Jean”.

În jurul lor, s-a format o nouă echipă, e adevărat înscrisă în campionat şi performantă abia peste câţiva ani, când elevii de ieri, deveniţi studenţi, au revenit la casele lor după ce mai învăţaseră şi niscaiva fotbal pe la facultate.

            Înscrierea din nou în campionat, s-a făcut în anul 1968, cu prilejul aniversării a 10 ani de la inaugurarea stadionului „Locomotiva CFF”. Noua echipă „Locomotiva CFF Tismana”  avea ca antrenor pe fostul portar al vechii echipe, dascălul Nicu Vâlceanu.

 

Un amical în anul 1968 – De la dreapta: antrenor Nicu Vâlceanu, arbitru de tuşă Dan Ecobici,

Cornel Cocârlă, Diuri Micloş, Milu Popescu, Tică Lala (Bădaia), Gicu Vorunca, Nicu Tomoniu,

Ion Ungureanu, Nelu Mănăilă, Bibi Lala, Vasile Pirici (incomplet)

 

            Antrenamentele erau dure, la fel ca cele ale vechii echipe şi rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Echipa era mereu fruntaşă în clasament şi totuşi nu avea pretenţii la promovare. Divizia „C” presupunea fonduri mult mai mari iar suporterii echipei erau mulţumiţi cu fotbalul practicat de echipă, mai ales că fotbaliştii erau localnici. Meciurile de la Tismana aveau un public numeros iar elevii şcolii priveau cu mândrie la echipa „mare”. La început de meci, ei ofereau flori fotbaliştilor.

 

1968. De la stânga la dreapta:

 Bibi Lala, Cornel Cocârlă, Itu Croitoru, Tică Bădaia, Relu Lupu,

Nicu Tomoniu, Matică Şerbu, Diuri Micloş şi Milu Popescu.

 

            Aşadar, după anii 1968, echipa a continuat mulţi ani să practice un joc de fotbal elegant, fără faulturi, cu pase tactice rapide care paralizau adversarul. Se juca din plăcere, antrenamentele erau ceva obişnuit, după care jucătorii se împărţeau în două echipe jucând după pofta inimii, trei-patru ore, până seara târziu. Când sectorul CFF Tismana nu a mai putut susţine echipa din lipsă de fonduri, echipa a trecut câţiva ani de Cooperativa „Arta Casnică” Tismana numindu-se „Arta” Tismana. Apoi când au început lucrările hidrotehnice, a trecut sub tutela ACH Tismana, sub numele „Energetica”. Deşi statutul echipei a fost schimbat de natură ca echipa să poată fi finanţată din orice sursă, acest nume este păstrat şi astăzi cu toate că echipei i se alocă fonduri ca asociaţie a oraşului Tismana, prin aprobarea Consiliul Local Tismana. De regulă, aceste fonduri sunt suplimentate de sponsori privaţi, cum ar fi Bebe Şerbu (vezi fotografiile echipei din 1971 şi 1972) vechi jucător de fotbal şi ing. Ion Pau.

            Nu ne propunem să vorbim acum, pe site-l dedicat CFF Tismana, despre echipele care au urmat „Locomotivei CFF”. Vom relua în monografia Tismanei întreaga activitate fotbalistică a Tismanei, de la prima echipă sătească din anii 1955-1965 în care activau Antip, Lupu, Goagă, Ţîrlea şi Weinberger până la actuala echipă.

            Vom descrie acolo pe larg şi acţiunile consilierilor liberali din legislaţia 2000-2004, Telu Jerca şi Nicu Tomoniu, de a organiza „Cupa satelor Tismanei la fotbal”. Scopul acţiunii era de a depista cei mai buni fotbalişti, din cele 11 sate şi a se forma o echipă puternică. Din păcate competiţia s-a transformat în scurt timp, într-un fel de campionat intern, scopul fiind câştigarea locului I cu mijloace pe lângă regulament şi nu crearea unei echipe noi. Între echipele din finală se creau mereu dispute acerbe prin faptul ca se foloseau jucători legitimaţi.

Din cauza acestor dispute dar şi a faptului că organizatorii liberali erau acuzaţi că-şi fac propagandă prin fotbal, iniţiativa a fost abandonată de liberali. Una-i propaganda şi alta-i o acţiune în calitate de consilier. Supăraţi că lumea nu face deosebirea, cei doi au renunţat.  Însă cei care au încercat să preia organizarea Cupei Satelor Tismanei, n-au fost în stare să ajungă  niciodată la performanţa din vremea liberalilor. În afară de bere, nu s-au mai dat nici cupe, nici diplome, nici mingi, oficierea finalistelor n-a mai avut loc, în locul ei spectatorii asistând la o jalnică ceartă.

Astfel de dispute nu existau pe vremea „Locomotivei CFF” Tismana. Se juca din plăcere şi întotdeauna „Locomotiva CFF” avea partener de jocuri amicale, o echipă din una din comunele din jur. Se participa la un amical cu pasiune, nu se considera o competiţie ci un antrenament. Dacă Tismanei îi reuşeau câteva scheme tactice, scorul nici nu mai conta. Nu exista invidie ca astăzi, din aceste echipe s-au recrutat chiar şi fotbalişti. Astfel, au fost recrutaţi Vasile Pirici, Ion Stoichiţoiu şi Ion Ungureanu de la Arcani, Tică Alesu şi Vasile Dajicu de la Peştişani.

            Iată câteva imagini ale echipelor care au activat între anii 1968-1975.

În anul 1975, pe stadionul CFF şi la nordul lui, deja tronau atelierele şi barăcile organizării de şantier a lucrărilor Complexului Hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana.

 

Echipa standard în 1969.  Sus, de la dreapta: antrenor secund Jean Slivilescu, Tică Lala (Bădaia),

Bibi Lala, Nelu Mănăilă, Vivi Rădulescu, Vasile Pirici,  Ion Ungureanu, Nicu Tomoniu

şi jos tot de la dreapta, Cornel Cocârlă, Gicu Vorunca, Vasile Dajicu, Diuri Micloş, Milu Popescu

 

„Locomotiva CFF Tismana” la 15 octombrie 1968:

De la stânga: sus, Vasile Pirici, Nicu Tomoniu, Cornel Cocârlă, Ion Ungureanu, Tică Lala (Bădaia), Mircea Hica,

jos, Matică Şerbu, Bibi Lala, Gicu Vorunca, Nelu Mănăilă, Milu Popescu, portar Diuri Micloş

 

Echipa în anul 1969, pe stadionul „Locomotiva CFF”.

În rândul de sus, noul val de titulari:

Vivi Rădulescu, Mitică Popescu, Relu Lupu, Dorin Chilea şi Bebe Popescu

 

Echipa la Novaci, în anul 1970.

Sunt cooptaţi nu mai puţin de 6 jucători din Peştişani şi Arcani

Aceştia se hotărăsc să-şi o facă echipă proprie.

 

1971. Şi la Tismana se formează o echipă numai din „tismănari”

De la stânga la dreapta:

sus, Titel Gherghina, Tică Bădaia, Bebe Şerbu, Bebe Popescu, Tică Drumen, Gicu Vorunca

la mijloc în alb: Ion Spiţă, Nicu Sulea, Dan Drumen, Cornel Popescu

portar, Ion Hica

 

O echipă de 14 în 1972. Tismana avea nu mai puţin de 25 jucători legitimaţi

 În mijoc, îmbrăcaţi, Relu Lupu şi Bebe Şerbu, de margini, Petre Lala şi Ion Ciurlău

Alţi jucători care nu apar în alte fotografii:

Eugen Bărbulescu, Ion Cucu şi Ion Pleşa (1,3,7 sus) şi Dr. Nicu Brânzan (3 jos)

 

1973-1975 – Apare o nouă generaţie:

 Ion Spiţă, Pişta Tiştere, Titel Gherghina şi Petrică Lala de la ACH Tsmana

Şi nu mai puţin de patru profesori cu diplomă în activitatea sportivă:

Fraţii Tică şi Dan Drumen, Marcel de la Celei, Costel Buzianu

 

2005.   Echipa „Veteranii Locomotiva CFF Tismana”

într-un amical cu Asociaţia Juriştilor din Timişoara

 

 

 

Dacă nu vedeţi trei cadre:

Restart